Fashion

Barbie va fi premiată anul acesta în cadrul CFDA Fashion Awards

nicoleta.ispasescu
May 22, 2019 11:14 AM

Poate că nu arată de mai mult de 20, însă anul acesta celebra păpușă Barbie împlinește 60 de ani.

Pentru a marca acest lucru, precum și contribuția ei în industria modei, legendara Barbie va primi prestigiosul premiu Board of Directors în cadrul CFDA Fashion Awards, care va avea loc pe 3 iunie.

Anunțul a fost făcut printr-o postare pe pagina oficială de Instagram a CFDA – Consiliul Designerilor de Modă din America.

Înființată în 1962, Consiliul Designerilor de modă din America este o asociație dedicată promovării profesioniștilor de modă din Statele Unite. În fiecare an, asociația onorează cei mai buni designeri care realizează haine pentru femei, bărbați și accesorii.

Steven Kolb, președinte și CEO al CFDA, a spus într-o declarație: „Barbie a avut o influență extrem de largă asupra modei și culturii americane. Povestea ei a rezonat personal cu foarte mulți membri CFDA, încât Consiliul de Administrație a decis să o onoreze cu un tribut special”.

Barbie va fi premiată anul acesta în cadrul CFDA Fashion Awards

Cu ocazia aniversării de 60 de ani, Barbie va fi premiată anul acesta, în cadrul CFDA Fashion Awards.

Barbie este, fără doar și poate, cea mai faimoasă păpușă din lume, reușind să colaboreze până în prezent cu peste 75 de designeri și influenceri.

Printre aceștia se numără Gigi Hadid și Jeremy Scott pentru Moschino, Diane von Furstenberg, Zac Posen, Anna Sui, Vera Wang, Badgley Mischka și Stephen Burrows, care au inclus-o cel puțin o dată, în colecțiile lor, pe Barbie.

Prima colaborare pe care Barbie a avut-o cu un designer, a fost cea cu Oscar de la Renta, în anul 1985.

„Este o onoare extraordinară pentru Barbie să fie recunoscută de către Consiliul de Administrație al CFDA pentru contribuția sa în moda americană. În ultimele șase decenii, Barbie a inspirat și a fost inspirată de către multe comunități de modă și de creație din lume. Barbie a avut marele privilegiu de a colabora cu unii dintre cei mai mari designeri din toate timpurile, iar acum este timpul să celebrăm această influență de durată”, a declarat Richard Dickson, președintele Mattel și Chief Operating Officer.

În cadrul Premiilor CFDA, Barbie va fi premiată alături de Michelle Obama, Tom Ford, Gloria Steinem, Janelle Monea, Cecile Richards și Michael R. Bloomberg.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Breaking News! Barbie is receiving the prestigious Board of Directors’ Tribute at the 2019 #CFDAAwards.

O postare distribuită de cfda (@cfda) pe