Fashion

Motivul pentru care actrița Cate Blanchett a purtat o ținută „reciclată” la Festivalul de Film de la Cannes 2018

adelina.duinea
May 16, 2019 14:50 PM

Anul trecut, la Festivalul de Film de la Cannes, Cate Blanchett a întors privile întregii mulțimi din mai multe motive. Actrița a pășit pe covorul roșu al evenimentului purtând o rochie neagră din dantelă, creație Armani Privé, accesorizată cu bijuterii Chopard.

Motivul pentru care actrița Cate Blanchett a purtat o ținută „reciclată” la Festivalul de Film de la Cannes 2018

Dacă, până la acest moment, ești la curent cu ținutele purtate de celebrități pe covorul roșu al marilor gale americane, vei recunoaște rochia purtată de actriță.

Ținuta a debutat la Globurile de Aur din 2016, an în care a câștigat premiul pentru „cea mai bună actriță” în rolul din pelicula „Blue Jasmine”.

Actrița și-a reciclat outfitul din mai multe motive. Întâi de toate, rochia îi vine absolut perfect. Un alt motiv și, probabil, cel mai important, este acela că actrița susține „Provocarea Covorului Verde”, inițiativa producătoarei de film Livia Firth.

„The Green Carpet Challenge®” propune „reciclarea” ținutelor purtate doar o singură dată de celebrități și nu numai. Astfel este încurajată moda sustenabilă, amplificând totodată valorile brandurilor în relație cu mediul înconjurător.

Citește și: Ce au purtat celebritățile în a doua seară a Festivalului de Film de la Cannes 2019

„Nu vizitezi întotdeauna Muzeul Louvre

în așteptarea unei alte opere de artă”

 

„De la couture la tricouri, gropile de gunoi sunt pline de articole de îmbrăcăminte la care s-a renunțat fără motiv”, mărturisește Livia.

„Deși ne confruntăm cu probleme climatice, pare intenționat și ridicol să nu prețuim și re-purtăm aceste piese.”

Deși majoritate ar putea crede că celebrităților le este ușor să poarte de mai multe ori aceeași ținută, în realitate, acestea își împrumută outfiturile.

Așadar, este o dificilă muncă în plus să cauți piesa creată în urmă cu trei ani pentru ca mai apoi să o modifici pentru măsurile schimbate ale aceleiași vedete de cinema.

Mai mult decât atât, designerilor le este mult mai ușor să creeze noi piese decât să revină la cele mai vechi. Mulți dintre stiliștii zilelor noastre încearcă însă să schimbe aceste „sistem”.

Citește și: Ce au purtat celebritățile în prima seară aFestivalului de Film de la Cannes 2019

„Cred că stigma din jurul re-purtării unui anumit look este arbitrară. Este o regulă care va dispărea”, mărturisește stilista actriței Cate Blanchett, Elizabeth Stewart.

„Nu vizitezi întotdeauna Muzeul Louvre în așteptarea unei alte opere de artă. Adevărata frumusețe și artă rezistă în timp.

Nu putem susține această risipă. Am considerat că aceasta este o frumoasă oportunitate să demonstrăm asta”, a mai adăugat ea.

Sursă: Vogue