Fashion

Cele mai frumoase creaţii ale Zinei Dumitrescu

andreea voicu
April 8, 2019 14:10 PM

Născută în 1936, celebra Zina Dumitrescu a murit pe 28 martie 2019, în azilul unde era internată de şapte ani. Mama Zina a avut o poveste de viață incredibilă şi a fost una dintre cele mai frumoase femei din România, în perioada anilor ’70.

Pe aceeasi temaCătălin Botezatu, adevărul despre relația cu fiul Zinei Dumitrescu. Ce a declarat

Zina Dumitrescu era supranumită mama modei româneşti. Aceasta a fost dintotdeauna pasionată de modă, iar cele mai frumoase creaţii ale Zinei Dumitrescu au făcut istorie.

La început a absolvit liceul economic, iar mai apoi a dat la Facultatea de Drept, la care a renunţat pentru teatru. Nici aici nu a rezistat şi şi-a început cariera în modă lucrând prima dată ca manechin. Zina Dumitrescu a fost aleasă să fie manechin de departamentul de creaţie de la teatru.

Cele mai frumoase creaţii ale Zinei Dumitrescu: Remember Sixty Five la Bucharest Fashion Week 2006

Pe vremea când lucra ca fotomodel, a avut ocazia să o cunoască pe celebra creatoare de modă Coco Chanel, care i-a deschis multe drumuri.

La 30 de ani, Zina Dumitrescu devenea directorul executiv al Casei de Modă Venus, una dintre cele mai reprezentative unităţi din Bucureşti. Cele mai frumoase creaţii ale Zinei Dumitrescu au fost prezentate pe podiumul Casei de Modă Venus.

De asemenea, mama Zina a fost prima care a introdus profesia de prezentator de modă în România, în anii ’90. De-a lungul timpului, Mama Zina a lansat manechine şi zeci de colecţii impresionante, care aveau un succes incredibil în urmă cu mai bine de 30 de ani.

Zina Dumitrescu participa la numeroase festivaluri de modă atât în ţară, cât şi în străinătate. Zina Dumitrescu a creat ţinute office, rochii pentru evenimente şi cocktailuri pretenţioase, dar a lansat şi colecţii de lenjerie intimă. Iată care au fost cele mai frumoase creaţii ale Zinei Dumitrescu, în galeriile foto. Sursa: infofashion.ro.

Cele mai frumoase creaţii ale Zinei Dumitrescu: Sportive modele la Bucharest Fashion Week 2007

Cele mai frumoase creaţii ale Zinei Dumitrescu: Haute Couture la Bucharest Fashion Week 2007