Fashion

Emiliana de la ”Bravo, ai stil”, apariție inedită la UNTOLD! Cum s-a schimbat viața ei după terminarea emisiunii

alexandra dutu
August 3, 2018 14:15 PM

Emiliana de la ”Bravo, ai stil” a mizat pe un outfit personalizat și nu a dat greș pentru că nu a putut trece neobservată reporterului Verdict.ro.

Pe aceeasi tema

Gina Pistol, super-outfit la Untold! Cum s-a îmbrăcat la festival și de ce nu a venit însoțită de Smiley

Fosta concurentă ”Bravo, ai stil” a mărturisit că este o fană a festivalurilor de tipul UNTOLD, ediția de anul acesta fiind a doua la care participă. Tânăra a spus că și-a construit singură outfitul pentru festival, explicând detaliat fiecare piesă în parte.

”Sunt foarte pretențioase, dar și foarte permisive. Eu cred că poți jongla foarte ușor cu articolele vestimentare dacă știi cum să o faci. Eu am ales astăzi să port o pereche de blugi personalizați, pe care mi i-am făcut singură. Sunt o pereche de blugi vintage, tăiați de mine așa… veșnicii colanți modelatori, o bustieră, crop-topurile – după care eu sunt înnebunită, niște ochelari meniți să atragă atenția și gata, un festival-look complet. Rucsacul este la purtător”, a declarat Emiliana de la ”Bravo, ai stil” pentru Verdict.ro.

Șatena a dezvăluit ce nu-i lipsește niciodată din geantă atunci când merge la un astfel de eveniment: ”Cu siguranță, îmi voi avea fardurile, îmi voi lua o perie, o baterie externă, pentru că trebuie să facem poze foarte multe, trebuie să capturăm momentele acestea pentru că sunt memorabile într-adevăr. Mie îmi plac foarte tare evenimentele de genul, sunt adeptă. Este cred deja a doua ediție la care vin, dar îmi place să vin la toate”.

”Mie îmi place să fiu foarte, foarte ordonată. Îmi place să am toate lucrurile în ordine și dacă sunt în ordine mă simt cumva zen, feng shui și pot pleca liniștită să mă distrez. Am gențile la genți, pantofiorii la pantofiori, totul este aranjat în perfectă ordine”, a mai povestit Emiliana.

Tânăra a dezvăluit și ce impact a avut participarea la emisiunea de fashion asupra vieții sale și cum s-a schimbat de atunci: ”Viața după ”Bravo, ai stil” este superbă! A fost cea mai frumoasă experiență a mea de până acum, cu siguranță. A fost o muncă titanică, dar rezultatele au fost pe măsură, într-adevăr, pentru că după această emisiune au început să apară foarte multe colaborări, au început să pășesc ușor-ușor în lumea showbizului, am început să merg la evenimente și viața mea s-a schimbat radical. Sunt foarte recunoscătoare și-mi este foarte dor de jurați, în special de Maurice. Mi-ar plăcea să fac o carieră în styling. Mi-ar plăcea să dezvolt cumva și să cultiv această parte pentru că sunt pasionată de haine foarte, foarte tare și cred că asta este menirea mea. Am pregătit câte două outfituri pe zi: unul pentru perioada luminată și unul pentru seară”.