Fashion

Farfetch lansează o platformă noua, de revânzare a genților de brand

nicoleta.ispasescu
May 16, 2019 15:41 PM

Retailerul online de lux Farfetch a lansat o nouă platformă de revânzare a genților de brand, mișcare concepută în vederea susținerii sustenabilității.

Această mișcare vine ca reacție a consumatorilor care au devenit din ce în ce mai conștienți de efectele nocive ale modei asupra mediului înconjurător.

Platforma pilot „Farfetch Second Life” le va permite clienților să își vândă prea-iubitele genți de brand în schimbul unor credite, care pot fi folosite pentru achizițiile viitoare Farfetch.

Deci, cum va funcționa această platformă?

Clienții vor încărca fotografii cu geanta/gențile pe care doresc să le vândă, după care compania va răspunde în termen de două zile lucrătoare pentru a-i informa cu privire la suma creditului pe care o vor câștiga. Apoi, clienții, pot trimite gențile și, în termen de două zile lucrătoare, vor primi creditul, după primirea și verificarea genții.

Farfetch lansează o platformă noua, de revânzare a genților de brand

Pentru lansarea noii platforme, de revânzare a genților, Farfetch a lucrat cu specialistul în vintage din Hong Kong, Upteam.

Brandurile care pot fi schimbare sunt următoarele: Alexander McQueen, Balenciaga ,Bottega Veneta, Burberry, Bvlgari, Cartier, Celine, Chanel, Chloé, Dior, Dolce & Gabbana, Fendi, Givenchy, Gucci, Hermès, Loewe, Louis Vuitton, Maison Goyard, MCM Miu Miu, Mulberry, Prada, Salvatore Ferragamo, Stella McCartney, Valentino, Versace, YSL.

Se pare că Farfetch are motive destul de întemeiate să apeleze la o astfel de platformă.

Conform ultimului raport anual al companiei ThredUp privind revânzarea,  piața second hand va fi de 1,5 ori mai mare decât cea de modă rapidă până în 2028.

Luna trecută, H & M a anunţat că vor încerca

să vândă haine second-hand pe site-ul din Suedia și în alte magazine.