Fashion

Floral shock: rochiile maxi revin în tendințe

Verdict.ro
May 20, 2021 22:00 PM

Poate că print-ul floral devine plictisitor uneori, dar nu putem să negăm că o rochie maxi poate să fie seducătoare în sezonul călduros. În timp ce florile desentate, printate sau brodate pe haine ne demonstrează că primăvară își intră în drepturi, am observat o reîntoarece a pieselor delicate și diafane.

Pe aceeasi temaCele mai frumoase rochii purtate de Meghan Markle la prima sarcină

Rochiile maxi și print-ul floral, combinația perfectă în acest sezon

Elegante și dramatice, rochiile maxi ne fac să ne simțim ca și cum am avea o ținută perfectă chiar dacă ne petrecem toată ziua pe canapea. Totuși, acesta sunt extrem de ușor de stilizat, chiar dacă nu îți dorești să ai parte de un look elegant, optând pentru bocanci combat, pentru că stilul edgy a câștigat teren în ultimele luni.

Ținând cont că există o varietate de produse, este greu de crezut că nu o să găsești ceva pe gustul tău atunci când vine vorba de rochiile maxi. Fie că te gândești la un look de primăvară/vară, adăugând pantofi stiletto sau încălțăminte cu toc ortopedic (da, am văzut și noi acele propuneri tip balerină ce iau cu asalt anul acesta), sau la o ținută perfectă pentru începutul sezonului călduros, când temperaturile nu sunt așa de blânde, poți combina aceste piese cu absolut orice.

Contrar aparențelor, în funcție de croi, rochiile maxi pot avantaja orice tip de siluetă. În același timp, după cum observăm în tendințele pentru viitorul sezon, piesele diafane și feminine o să fie preferate de toată lumea, așa că nu ne miră că print-urile florale revin și ele.

Cum le poți purta

Nu uita că și mânecile bufante reprezintă un mare hit, așa că dacă îți dorești să cuprinzi două trend-uri în aceeași ținută, alege o piesă cu un astfel de artificiu. Dacă nu, poți să te decizi în privința altor accesorii ce vor fi la mare căutare, cum ar fi eșarfele purtate pe post de bandană sau gențile nouăzeciste.

Print-ul floral va fi omniprezent, chiar dacă nu mai avem parte de foarte multe evenimente sau de garden party-urile pe care le așteptam cu sufletul la gură în sezonul călduros. Până la urmă, moda trebuie să te facă să te simți bine, așa că nu subestima puterea pe care o ținută veselă poate să o aibă asupra ta, chiar dacă nu există vreo ocazie deosebită.

Dacă nu ești genul ce preferă rochiile și îți dorești totuși să incorporezi print-ul floral în garderoba ta, caută o cămașă lungă într-un imprimeu asemănător. O poți purta cu o pereche de pantaloni din denim într-o nuanță de pastel, fără a ieși din zona ta de confort.

Urmărește galeria foto pentru mai multe propuneri!