News

Gina Pistol, despre kilogramele acumulate în sarcină

iulia.statie
January 14, 2021 11:33 AM

Gina Pistol este însărcinată în șapte luni și trăiește clipe minunate pentru că în curând își va cunoaște fetița. Vedeta a avut parte de multe bucurii anul trecut, când a aflat că o să devină mămică pentru prima oară, iar de atunci a încercat să își țină fanii la curent cu sarcina.

Pe aceeasi temaGina Pistol și Smiley au confirmat sarcina! Cum au făcut anunțul

Ce spune Gina Pistol despre kilogramele acumulate în sarcină

Gina Pistol și Smiley au anunțat că vor deveni părinți pentru prima oară printr-un videoclip postat pe canalul de Youtube al artistului. Discuția dintre cei doi a fost una extrem de emoționantă, căci ei au vorbit despre superba poveste de dragoste pe care o trăiesc, dar și despre faptul că așteaptă o fetiță.

Încă de atunci, prezentatoarea TV a decis să își țină fanii la curent pe rețelele de socializare cu privire la cum evoluează sarcina. Acum, aceasta a vorbit despre kilogramele acumulate în cele șapte luni. ”Plâng! Sunt foarte multe kilograme. Și trebuie să fac ceva. De aia îmi era mie greu la urcat scări. Eu am văzut că sunt pufoasă, doar că nu mă așteptam la numărul ăla de kilograme. Și mai am 2 luni.”, a spus Gina Pistol, citată de spynews.ro.

Totuși, vedeta este extrem de fericită pentru că va deveni pentru prima oară mămică: ”Voi să nu credeți că mă plâng, doar că așa sunt eu. Parodiez anumite etape din viața de dragul divertismentului. Îi mulțumesc lui Dumnezeu zilnic pentru minunea pe care o port în pântece. Nu am cumpărat cântarul ca să mă cântăresc zilnic, dar Andrei s-a apucat serios de regim și m-a rugat să caut un cântar bun, că altfel nu mă cântăream eu.”

Ce probleme întâmpină Gina Pistol în sarcină

Recent, vedeta le-a mărturisit fanilor că se confruntă cu dureri și nu mai poate face mișcare la fel ca înainte:  ”Eu, care alergam 6-10 kilometri fără nicio problemă, acum, dacă merg 50 de metri, trebuie să iau o pauză. Am și rinită de sarcină, ceea ce înseamnă că nu pot să dorm noaptea. Dacă se întâmplă să pot să dorm noaptea, atunci trebuie să merg des la baie și dacă n-am nimic cu astea două, atunci mă lovește fiica mea.”

Deși nu îi este deloc ușor să facă față problemelor, Gina Pistol se bucură de momentele pe care le trăiește acum. „Și pe lângă toate astea, am început să am și dureri de spate și sufăr și sindromul picioarelor neliniștite. Mi se umflă mâinile și picioarele, asta și când stau foarte mult. Nu mă deranjează că mă umflu, mă deranjează că mă doare. Am dureri de simt că înnebunesc. Dar, pe lângă toate, le îmbrățișez pe toate. Mai bine le trăiesc, decât să nu le trăiesc. Deci, fetelor, să nu credeți că dacă eu apar la TV nu trec prin asta.”, a adăugat aceasta.