Fashion

Coco Pink Princess - fetița de doar 8 ani care a devenit celebră datorită stilului său vestimentar

ioana pana
January 5, 2019 12:35 PM

Coco Pink Princess, după username-ul care a consacrat-o, este probabil cel mai tânăr influencer de pe Instagram. Cu aproape 700.000 de urmăritori, fetița nu îmbracă păpuși, asemenea copiilor de vârsta ei, ci își face propriile stylinguri, atât pentru postările de pe Instagram, cât și pentru shootingurile revistelor de profil la care participă.

Coco Pink Princess – fetița de doar 8 ani care a devenit celebră datorită stilului său vestimentar

Și dacă vă întrebați cum a ajuns Coco să aibă (1) inspirația necesară, (2) susținerea necesară și cel mai important, (3) piesele vestimentare necesare, mama ei, Misato, proprietara magazinului vintage „Funktique” din Tokyo, a explicat: „Toată lumea se îmbracă extravagant în Harajuku. Din cap până în picioare. Și noi având magazinul, a crescut înconjurată de haine. Vede asta de când era mică, am deschis magazinul când ea avea doi ani, deci este normal să fie interesată de lumea modei.”

Și cum advertisingul s-a mutat pe platformele sociale, primul model pentru magazinul lui Misato a fost chiar Coco. Nu a durat mult până când oamenii au cerut ca fetița să aibă contul său propriu de Instagram. Și atunci a început totul.

„Îmi amintesc cum la început voia neapărat să aibă «K»-ul la numărul de urmăritori, semn că a trecut de 10.000”, spune mama ei. Și nu a durat deloc mult. Chiar dacă părinții ei îi administrează contul, fetița alege pozele. Acordând multă atenție luminii, încadrărilor și mai presus de toate, hainelor, Coco a ajuns la 6 ani o vedetă în lumea fashionului.

Coco with the lovely @carolinedemaigret ?✨ Thankyou chanel for a beautiful night out ?✨

A post shared by MISATO (@misato_funktique) on

Au trecut doi ani de atunci, iar acum se bucură de notorietate mai mult ca oricând. „Brandul ei preferat e Gucci” -te înțelegem, Coco-, iar în ținutele sale se regăsesc și piese Fendi, Balenciaga și Shrimps. Pe scurt, Coco este un hypebeast-influencer, în miniatură.