Fashion

Denimul ca trend în moda de stradă

ioana pana
November 15, 2018 10:48 AM

Dintotdeauna streetstyle-ul ne-a învățat ce și cum să purtăm. Lecția de astăzi: jeanșii. Chiar dacă nu sunt de ieri, de azi în scena modei de stradă, suntem mereu surprinși de noile și diferitele feluri în care pot fi integrați în ținute. Iată 3 tipuri de jeanși și 3 moduri în care îi poți purta!

Denimul ca trend în moda de stradă

Bianca Lupșa

Cu denimul albastru închis poți da foarte greu greș, mai ales când este vorba de jeanși mom cu talie înaltă. Fit-ul lor este impecabil, mai ales în contextul suflecării desupra gleznelor. În rest, Bianca a optat pentru un sacou cu umeri supradimensionați și niște bocanci, altfel conturându-se un look tomboy à la 2018.

Ana Florea

Rămânând în același registru, avem jeanșii cu croi drept, integrați alături de o helancă și niște pantofi sport. Totuși, elementul wow al acestui ansamblu rămâne jacheta, tot din denim, însă negru, ce vine perfect în completarea ansamblului.

Claudia Neacșu

Un alt fit, o altă abordare. Claudia optează pentru jeanși skinny, lightwashed. Adidașii supradimensionați ajută la păstrarea proporțiilor ținutei și deși sunt singura piesă într-o nuanță deschisă, prezența lor nu deranjează vizual, cureaua funcționând ca un liant cromatic.