Fashion

Anamaria Prodan, ținută de peste 500 de mii de euro: „Eu îmi cumpăr orice îmi place”

Verdict.ro
January 27, 2019 16:29 PM

Anamaria Prodan nu se uită niciodată la bani. Impresara a lăsat pe toată lumea mută de uimire, atunci când și-a făcut apariția cu o ținută de 590.000 de euro. Vedeta a ieșit din casă cu haine și accesorii care valorează peste jumătate de milion de euro, scrie VIVA!.

Anamaria Prodan, ținută de peste 500 de mii de euro: „Eu îmi cumpăr orice îmi place”

La o întâlnire cu jurnaliștii, Anamaria Prodan a venit cu o ținută care costă cât un penthouse. Impresara a dezvăluit că niciodată nu se uită la bani atunci când vine vorba să-și cumpere haine și că îi place să fie în trend cu moda. De fiecare dată când are ocazia, vedeta se răsfață cu haine și accesorii de lux.

„Geanta asta o iubesc. Abia mi-am luat-o. E un Hermes Kelly Crocodile, luată pe comandă. Ce contează prețul? Ha, ha, ha! Oricum, nu e singura de la Hermes pe care o am. Mă puneți să vorbesc de asta, deși lumea mă urăște și comentează de fiecare dată. Vreți să mă înjure și mai mult acum, nu?

Eu îmi cumpăr orice îmi place și niciodată nu mă uit la preț. Dar nu mă interesează să fiu îmbrăcată din cap până în picioare de la nu știu ce firmă de fițe. Contează în primul rând să îmi placă ce-mi cumpăr, să mă simt bine în hainele respective și, bineînțeles, să îmi stea și bine. Recunosc că îmi place să fiu în trend cu moda de fiecare dată. Mă răsfăț când am ocazia”, a declarat Anamaria Prodan, pentru GSP.

Anamaria Prodan a venit cu o geantă în valoare de 80.000 de euro, inel de logodnă cu diamant alb în valoare de  150.000 euro, două inele cu diamante care costă 150.000 euro, șapte brățări Cartier LOVE în valoare de 80.000 euro, lanț Tennis cu diamante 65.000 euro, ceas Hublot cu diamante 50.000 euro, telefon iPhone Xs cu aur de 24 de carate 6.000 euro, inel inscripiționat cu „Reghe”, cu diamante în valoare de 5.000 euro, hanorac și pantaloni Dsquared 1.500 euro, adidași Alexander McQueen 600 euro și șapcă Dsquared care costă 250 euro. În total, impresara avea o ținută de peste jumătate de milion de euro, potrivit VIVA!.