Ups!

Uups! Alexis vs. Gucci

Verdict.ro
June 13, 2019 18:05 PM

Alexis vs. Gucci, 2019 vs. 2003! Cu certitudine intuiţi cine a fost primul care a imaginat acestă model de rochie şi când!

Este vorba desigur despre brandul Gucci, iar rochia de faţă aparţine unei colecţii mai vechi, mai exact cea de primăvară/vară 2003. Pe vremea aceea, Tom Ford era designerul casei italiene, iar colecţia pe care a imaginat-o este la fel de actuală acum, ca şi în urmă cu 16 ani.

Uups! Alexis vs. Gucci

Sezonul estival 2003 în viziunea lui Tom Ford însemna un bronz intens, volum exagerat al părului şi lungimi mini, extrem de sexy. Viziunea designerul asupra femeii a fost mereu una de putere, de sex appeal, iar această abordare a fost mereu prezentă în colecţiile sale. Colecţia Gucci din 2003 respectă întru totul direcţia, însă într-o manieră classy, lipsită de vulgaritate, în ciuda dimensiunilor minuscule ale rochiilor şi fustelor create.

Rochia despre care vorbim astăzi este inspirată din tradiţia asiatică, iar broderia florală, aplicată pe mătasea drapată, sugerează întocmai o grădină japoneză. Astăzi, rochia Gucci se vinde cu aproximativ 6000 de euro, disponibilă în shop-uri vintage.

 

 

Anul acesta, brandul Alexis propune o rochie aproape identică. Modelul Asuka poate fi achiziţionat cu 865 de dolari şi recrează la indigo intenţiile Gucci din 2003.  Brandul american lansat în 2008 propune o garderobă modernă, feminină şi sofisticată clientelor sale. După cum recunosc şi fondatoarele sale, hainele vintage reprezintă o importantă inspiraţie pentru creaţiile actuale.

Noi suntem de acord că acest lucru este evident! Ups!