Ups!

Uups! Anii 2000 revin în modă! Chado Ralph Rucci vs. Raf Simons

Verdict.ro
July 4, 2019 21:14 PM

Stim că trecem printr-o decadă care se inspiră puternic din moda anilor 2000, însă Raf Simons a dus inspiraţia la un nivel prea apropiat de Chado Ralph Rucci! Avem astfel o colecţie din 2005, creată de Ralph Rucci şi o colecţie 2019, semnată Raf Simons!

Uups! Anii 2000 revin în modă! Chado Ralph Rucci vs. Raf Simons

Chado Ralph Rucci este un nume pe care l-am întâlnit destul de rar, astfel că nu este de mirare dacă nu îţi sună cunoscut. Ralph Rucci, designerul new yorkez care a lucrat cu Halston şi Balenciaga, a fost primul artist american în mai bine de 60 invitat să îşi prezinte colecţia haute couture, în 2002, la Paris.

Ralph Rucci a primit numeroase distincţii importante în lumea modei, iar legătura sa cu arta (el fiind şi pictor) şi-a pus amprenta pe creaţiile sale. Elegante, dar totuşi subtile, extrem de atent lucrate, dar aparent simple, colecţiile lui Ralph Rucci sunt adesea inspirate din arta japoneză. Chiar numele brandului său, „chado”, provine de la o ceremonie dedicată ceaiului.

View this post on Instagram

…. one Spring season I opened the show with seven girls walking one behind the other in fast pace— all in silk FAILLE raincoats. FAILLE from TARONI. Pagoda hats and head scarfs were made in the same fabric. All seams on the coats had 1/4" insets of self fabric that left the surface of the coat and we tied knots–much like Japanese saki containers. It was a moment capturing the entire atmosphere of the collection.

A post shared by ralph rucci (@ralphrucci) on

Aşa se explică şi costumul pe care îl vedem de această dată, ce face parte din colecţia de primăvară/vară 2005, o colecţie de aduce tribut tradiţiilor şi costumelor japoneze. Pălăria conică – Sandogasa – este o piesă folosită de obicei pentru călătorii, menită să protejeze de razele puternice ale soarelui.

Adaptată epocii actuale, ea se regăseşte şi în colecţia lui Raf Simons pentru toamna lui 2019. Studiate separat, putem observa că pălăria imaginata de fostul designer de la Dior aduce mai degrabă cu costumele de aviator de la început de secol 20, făcând apel mai degrabă (şi la o privire se ansamblu a ţinutei) la uniforme militare.

Alăturate însă, nu putem să nu exclamăm „Ups!”.