News

Nicole Cherry va avea un turneu în America. Declarații inedite despre relația ei cu J-Balvin

nicoleta.ispasescu
October 29, 2018 14:10 PM

Având în vedere că trăim într-o lume a influencerilor, pe lângă faptul că au talent desăvârșit, artiștii de la noi se pot intitula și influenceri. 

Dar ce este, de fapt, un influencer? Pentru Nicole Cherry a fi influencer înseamnă mai mult decât o imagine, astfel că ea este foarte atentă la ceea ce le transmite celor din jurul ei.

De asemenea, Nicole ne-a mărturisit că este conștientă de faptul că nu poate să mulțumească pe toată lumea, și nici recomandă să urmezi întru totul ce face o persoană.

„Pe lângă faptul că sunt artist, clar influențez oamenii și uite, în cazul meu, sunt urmărită de foarte multe persoane. Automat, și dacă nu aș vrea tot influențez cumva, chiar dacă o fac prin vestimentația mea, prin ceea ce spun eu, sau comportamentul meu atunci când cineva mă vede pentru prima dată. Bineințeles că nu am cum să mulțumesc pe toată lumea și eu nu cred că ar trebui să fii pe placul tuturor și nici să urmezi o persoană și să faci tot ce face ea”.

Nicole Cherry va avea un turneu în America. Declarații inedite despre relația ei cu J-Balvin

Cariera lui Nicole Cherry este mai răsunătoare ca niciodată. La doar 24 de ore de la lansarea ultimei sale piese, artista a reușit performanța de a fi locul 1 în trending și de a strânge peste 1 milion de vizualizări pe YouTube.

„Am ajuns locul 1 în trending, după 24 de ore, și un milion de vizualizări în mai puțin de 48 de ore. Atuul meu este vocea, clar. Majoritatea pieselor sunt scrise de mine și cred că foarte mult contează emoția pe care o transmit”.

Cu toate acestea, Nicole face dezvăluiri la care cu siguranță nu vă așteptați: „Eu nu cred într-un live perfect în momentul în care cânt. Imperfecțiunile le văd foarte emoționante și cumva mi se pare că ele transmit foarte tare. E important să transmiți, nu să cânți corect”.

Ce este între Nicole Cherry și J-Balvin: „Acum patru ani ne-am întâlnit și…”

Nicole Cherry ne-a mărturisit că sunt mai mulți artiști cu care și-ar dori o colaborare, însă cel mai mult și-ar dori să o facă cu J-Balvin. Cu siguranță nu este ceva imposibil, având în vedere că solista vorbește cu el de patru ani.

„Mi-ar plăcea să am poate un feat cu un Dj. Îmi place foarte mult J-Balvin, cu care și vorbesc, încă țin legătura. Acum patru ani ne-am întâlnit și să știi că încă îmi răspunde la mesaje și îl apreciez foarte tare ca om. Mi-aș dori din suflet o colaborare cu el. Numai faptul că îmi răspunde la mesaj pentru mine este de ajuns. Poate cu multă muncă și arătându-i ce fac eu aici și cum evoluez în România, poate se gândește să mă ajute”.