News

Așa arată spitalul unde a născut Meghan Markle. Cât a costat nașterea bebelușului regal

andreea voicu
May 8, 2019 14:32 PM

Meghan Markle a născut un băiat, luni (6 mai). Ducesa de Sussex a adus pe lume primul ei copil la un spital de lux din Londra, deși dorința ei era să nască acasă.

Pe aceeasi temaMeghan Markle şi Prinţul Harry nu vor să îşi arate copilul după naştere

Fosta actriță americană în vârstă de 37 de ani depășise termenul de naștere, așa că a decis împreună cu Prințul Harry să meargă la un spital din Anglia, pentru a nu întâmpina probleme cu micuțul.

Conform presei străine, duminică dimineață (5 mai) Meghan Markle a fost dusă în mare grabă la spital de soțul ei, Prințul Harry, și o echipă de securitate Scotland Yard, la Spitalul Portland din Anglia. Acolo, ducesa a născut în condiții foarte bune un băiețel. După naștere, prințul Harry i-a asigurat pe toți că atât mama, cât și micuțul se simt bine.

Evenimentul s-a produs în mare secret, încât nici membrii familiei regale britanice nu au știut că Meghan Markle va naște până la urmă la un spital, deși dorința ei era să nască acasă, la Frogmore Cottage de pe domeniul Windsor.

Așa arată spitalul unde a născut Meghan Markle. Cât a costat nașterea bebelușului regal

Meghan Markle a născut la spitalul Portland. Bebelușul regal a venit pe lume la ora 5.26 și cântărit 3,3 kg. Maternitatea unde a născut Ducesa de Sussex este printre cele mai luxoase din Londra, iar o naștere costă aici în jur de 25.000 de dolari.

Se zvonește că nașterea Ducesei de Sussex a costat dublu față de cea a lui Kate Middleton, care și-a adus pe lume toți cei trei copii în aripa Lindo a spitalului St Mary. Printre celebritățile care au născut la acest spital se numără Victoria Beckham, Jerry Hall, Kate Winslet și Emma Thompson.

Spitalul dispune de anumite servicii destul de scumpe, pe care un om de rând nu și le-ar permite, printre care șampanie la cerere, homari la masa festivă, dar și 24 de camere pentru familiile pacienților și vizitatorilor.

De asemenea, cei care sunt internați acolo își pot alege singuri medicul care să îi îngrijească. Spitalul privat are și o creșă care să aibă grijă de bebeluși în permanență, până când pacientul este gata să se externeze.

Meghan Markle nu este singura membră a familiei regale care a născut la Portland. Sarah Ferguson, fosta soție a Prințului Andrew, a născut acolo pe fiica sa cea mare, prințesa Beatrice.

Sursa: Daily Mail