News

Cum arată marea iubire a lui Ion Țiriac, jurnalista Sophie Ayad

adelina.duinea
December 26, 2018 00:00 AM

Despre Ion Ţiriac, miliardarul care va împlini peste doar câteva luni 82 de ani, se poate spune că are cu ce se lăuda la capitolul cuceriri, scrie Click!.

Una dintre marile lui iubiri este Sophie Ayad. Jurnalista de origine egipteană i-a dăruit, de altfel, şi doi copii, pe Karim şi Ioana. Din nefericire, cu ea nu a reuşit să închege o relaţie armonioasă.

Cum arată marea iubire a lui Ion Țiriac, jurnalista Sophie Ayad

Sophie îl respectă şi acum foarte mult, deşi a recunoscut în exclusivitate pentru Click! că norocul o cam ocoleşte de ceva timp în dragoste.

Karim Mihai îi seamănă foarte bine lui Ion Ţiriac. Băiatul studiază ştiinţele politice în Statele Unite ale Americii şi va absolvi facultatea în 2019.

Citește și: Cum arată casa celui mai bogat român. Ion Țiriac deține un ..

Sophie a încercat să-şi refacă viaţa amoroasă şi a fost binecuvântată cu o minune de fetiţă, Jasmin, în vârstă acum de 11 ani. Acum însă, jurnalista este încă singură. Fetiţa cea mică a jurnalistei Sophie Ayad este o gimnastă valoroasă. Jasmin practică gimnastică ritmică. În această vară s-a antrenat în România şi a făcut parte din echipa de gimnastică.

Sophie Ayad are tatăl grav bolnav

Cum arată lista de dorinţe a Sophiei Ayad?

„Singura mea dorinţă este ca tatăl meu să se facă bine. Mi-aş dori ca oamenii să conştientizeze gravitatea acestei probleme şi mă voi implica într-o campanie în acest sens. Oamenii în general uită că totul se poate schimba într-o secundă, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul tatălui meu.

A doua mea dorinţă ar fi ca oamenilor să înceapă să le pese de semenii lor şi să dea dovadă de mai multă empatie pentru cei aflaţi în suferinţă. Noi toţi ar trebui să ne dăm seama că singurele lucruri care contează în momentele dificile sunt dragostea şi compasiunea”, a declarat jurnalista pentru Click!.

Sophie Ayad l-a cunoscut pe Ion Ţiriac în 1992, la Munchen, prin intermediul prietenei sale Barbara Becker, scrie Click!. Avea 23 de ani. La vremea respectivă, Sophie avea o relaţie cu un bărbat pe nume Maggio, care era prieten cu celebrul jucător de tenis Boris Becker. A fost o întâlnire care avea să dea naştere unei poveşti de dragoste intense, despre care Sophie îşi aminteşte cu nostalgie.

Sophie Ayad
Sophie Ayad