Cum l-a influențat mama lui Meghan Markle pe Harry să se îndepărteze de familia lui
Decizia Ducilor de Sussex de a renunța la rangul de membri seniori ai Casei Regale Britanice a uimit pe toată lumea!
Meghan Markle și Prințul Harry au anunțat printr-un comunicat că vor munci pentru a deveni independenţi din punct de vedere financiar și că se vor muta în Canada.
Cum l-a influențat mama lui Meghan Markle pe Harry să se îndepărteze de familia lui
‘Intenţionăm să renunţăm la statutul de membri seniori ai Familiei Regale şi să muncim pentru a deveni independenţi din punct de vedere financiar, dar vom continua să o susţinem deplin pe Majestatea Sa Regina’, au transmis prinţul Harry şi Meghan Markle, într-un comunicat transmis de Palatul Buckingham.
Presa internațională aruncă bomba și susține că mama lui Meghan Markle, Doria Ragland, l-a influențat pe Prințul Harry să renunțe la privilegiile Casei Regale Britanice. Se pare că soacra Ducelui de Sussex a avut un cuvânt de spus în decizia celor doi.
‘Îi cere mereu sfatul. E ca Regina. Nu se plânge niciodată şi nu oferă explicaţii celor din jur. E foarte relaxată, dar nu trebuie să uitaţi că, în ciuda cercelului din nas, e o femeie dură. Dar e şi foarte caldă, mămoasă şi nu caută atenţie, iar felul ei discret de a fi l-a cucerit pe Harry’, a povestit un apropiat al mamei lui Meghan, conform dailymail.co.uk.
Spre deosebire de tatăl Ducesei, Thomas Markle, Doria Ragland a fost mereu o prezență discretă și niciodată nu a dat declarații în presă despre fiica ei.
‘Pune mare preţ pe viaţa privată. Dar în ultima vreme e mereu cu ei. Şi dacă nu e fizic, îi sună’, a mai adăugat sursa citată mai sus.
Doria Ragland a locuit o perioadă bună de timp în Marea Britanie, după ce Meghan Markle l-a născut pe Archie. Fosta actriță americană a ascultat dintotdeauna sfaturile mamei sale, care a învățat-o cum să fie independentă din punct de vedere financiar și să își urmeze visurile.
Mama lui Meghan Markle locuiește în Los Angeles și lucrează ca instructor de yoga.
Sursa: Daily Mail