News

Cum merge viața amoroasă a Angelinei Jolie după divorțul de Brad Pitt

iulia.statie
November 15, 2019 16:24 PM

Angelina Jolie a trecut oficial peste fosta relație. Actrița în vârstă de 44 de ani a fost la „câteva întâlniri, dar nimic nu a fost serios”, le-a explicat o sursă celor de la Us Weekly cu privire la viața amoroasă a actriței.

Pe aceeasi temaBrad Pitt e istorie! Cu ce actor celebru s-a cuplat Angelina Jolie

„Ea nu refuză ideea de a întâlni pe cineva nou, dar acest lucru nu reprezintă prioritatea ei. Ea dorește să se dedice copiilor, job-ului și speră să se rezolve totul cu divorțul ei complicat.”, a adăugat sursa.

Jolie și fostul soț, Brad Pitt sunt singuri din punct de vedere legal din aprilie 2019, dar și-au anunțat despărțirea în 2016, după 2 ani de mariaj și peste un deceniu de relație.

Divorțul poate este „complicat”, dar cel puțin ei au ajuns la o înțelegere privind custodia celor șase copii, Maddox (18 ani), Pax (15 ani), Zahara (14 ani), Shiloh (13 ani) și gemenii Knox și Vivienne (11 ani).

Deși sursa le-a zis celor de la Weekly că Jolie „va începe să iasă la întâlniri imediat cum divorțul se va finaliza”, o altă sursă a declarat că „actrița nu se va mai căsători vreodată”.

Cum merge viața amoroasă a Angelinei Jolie după divorțul de Brad Pitt

„A simțit că Brad a presat-o pentru a se căsători, a fost ceva ce nu și-a dorit niciodată”, a adăugat a doua sursă.

Presiunea aceasta pusă pe Angie a dus la a avea „resentimente” față de fostul partener, a dezvăluit unul dintre apropiații actriței. Jolie „speră ca el să fie tras la răspundere pentru că simte că Brad le-a întors viața ei și copiilor cu susul în jos”.

Ba chiar, Angelina le-a povestit celor de la Harper’s Bazaar despre viața ei de acum, adăugând câteva lucruri ce păreau reproșuri către Brad.

„Aș adora să locuiesc în altă parte și asta voi face atunci când copiii mei vor avea 18 ani. În acest moment sunt obligată să stau unde tatăl lor hotărăște să locuiască.”, a spus actrița.

Ba chiar, ea a vorbit deschis și despre regăsire și problemele pe care le-a întâmpinat în ultimii ani.

„Partea din noi care este sălbatică, curioasă, liberă poate fi distrusă din cauza durerii. Copiii mei mă cunosc cu adevărat, ei m-au ajutat să mă regăsesc. Ei au trecut prin multe”, a spus ea.

„Puterea lor îmi este exemplu. Ca părinți, ne încurajăm copiii să se accepte așa cum sunt, iar ei se uită înapoi la noi și vor același lucru.”, a spus Angie.

Sursă: Harper’s Bazaar