News

Delia a plătit 9.200 de euro pentru ținutele purtate de ziua ei

Verdict.ro
February 14, 2019 10:41 AM

Delia a împlinit joi (7 februarie), vârstă de 37 de ani. Îndrăgita solistă a primit numeroase mesaje de felicitare din partea prietenilor şi colegilor de breaslă.

Artista şi-a serbat ziua de naştere pe platourile iUmor. Delia filmează pentru cel de-al şaselea sezon al emisiunii. Dacă ziua a fost ocupată cu show-ul de la Antena 1, seara, Delia a dat o petrecere pe cinste în clubul pe care îl deţine soţul său, Răzvan Munteanu, în Centrul Vechi din Bucureşti.

Cântăreața este cunoscută pentru stilul vestimentar extravagant, pentru care este dispusă să plătească sume colosale de bani. Dacă anul trecut, Delia s-a rezumat la a cheltui „doar” 2.000 de dolari, în acest an vedeta s-a întrecut pe sine și a dat pe hainele purtate la petrecere nici mai mult nici mai puțin de 9.200 de dolari. Brand-ul pentru care a optat în acest an a fost Gucci, iar prețul unui singur hanorac ce poartă numele celebrei case de modă începe de la 1.500 de dolari.

Hanoracul ales de Delia a fost în jur de 1980 de dolari, în timp ce pantalonii asortați cu acesta au costat 1380 de dolari. Pentru pantofii sport cu pietre decorative strălucitoare cântăreața a scos din buzunar 1590 de dolari, iar bluza din colecția Fenty a Rihannei a fost în jur de 51 de dolari. Toate articolele, cât și prețul acestora, apar pe site-ul oficial Gucci, scrie Click.ro