News

Mesajul emoționant transmis de Connect-r fostei lui soții

Verdict.ro
November 6, 2018 16:49 PM

Recent, Connect-r a postat o fotografie cu superba lui fostă soție, Misha. Alături de fotografie, cântărețul a scris și câteva cuvinte frumoase, deși cei doi au divorțat.

Mesajul emoționant transmis de Connect-r fostei lui soții

Connect-r și Misha au rămas în cele mai bune relații după divorțul de acum doi. Spre marea surprindere a publicului, cei doi au mărturisit că nu mai sunt împreună abia în vara lui 2018. Relația lor pare să meargă foarte bine, datorită fiicei lor, Maya, pe care o cresc împreună.

Marți, artistul a postat, însă, o fotografie cu Misha, alături de mesajul „cea mai frumoasă mămăcă” însoțit de un emoticon cu o inimioară.

Acesta nu este primul gest de afecțiune al interpretului pentru fosta lui soție. În luna iunie a acestui an, de ziua artistei, când nimeni nu știa încă de divorțul deja finalizat, cântărețul a făcut publică o imagine în care o sărută pe Misha, însoțită de mesajul cât se poate de direct „La mulți ani, frumoaso! Te iubesc!”.

Connect-r și Misha s-au căsătorit în septembrie 2014 și după aceea a venit pe lumea fiica lor.

Despărțiți în fapt anul trecut, Connect-R și Misha au dezvăluit abia vara aceasta că au divorțat. În august, sătul să explice lumii de ce tot apare singur în public și să scuze absența soției de la brațul său, Connect-r a recunoscut că el și Misha nu mai sunt căsătoriți.