News

Starea lui Florin Busuioc s-a îmbunătățit. Actorul rămâne, însă, sub supravegherea medicilor și va suferi o a doua operație

Verdict.ro
November 21, 2018 10:00 AM

Starea lui Florin Busuioc s-a îmbunătățit. Actorul rămâne, însă, sub supravegherea medicilor și va suferi o a doua operație.

Imediat după ce s-a trezit din operaţie şi din coşmarul prin care a trecut, Florin Busuioc i-a uimit pe medici cu mărturii din ziua în care a făcut infarct, scrie Antena Stars.

Starea lui Florin Busuioc s-a îmbunătățit

S-ar părea că prezentatorul meteo îşi aminteşte pas cu pas momentul în care s-a prăbuşit pe scena teatrului din Craiova, unde susţinea un spectacol.

Medicii au veşti bune despre starea lui Busu. Acesta nu mai este dependent de aparate, ba chiar a început să facă primii paşi singur. Deşi se simte mult mai bine, Busu va mai rămâne internat câteva zile şi va mai fi supus unei proceduri de montare a unui al doilea stent.

„Este adevărat că domnul Florin Busuioc mai avea leziuni la un vas de sânge de la inimă, care nu erau însă de operat în acel moment de urgenţă, de infarct acut. Noi am montat stentul acolo unde se impunea, ca să salvăm pacientul. Nu ştiu exact ce startegie au acum colegii de la C.C. Iliescu după evoluţia pacientului”, a explicat medicul Paul Traşcă, potrivit Click!.

După operația din Craiov, Florin Busuioc a fost transferat cu un elisopter SMURD la București, iar acum se află la Spitalul Fundeni.