News

Ce riscă Anca Serea cu a șasea sarcină? Își pune sănătatea în pericol

andreea voicu
April 23, 2019 14:19 PM

Vestea că Anca Serea este însărcinată pentru a șasea oară a luat prin surprindere pe toată lumea. Vedeta e gravidă în șase luni și va aduce pe lume o fetiță.

Pe aceeasi temaAnca Serea are probleme de sănătate: ''Nu-mi permit să depun efort''

Fanii au felicitat-o pentru curaj, dar medicii trag un semnal de alarmă în cazul ei. Acum, mai mult ca oricând, Anca Serea trebuie să aibă grijă de sănătatea ei, mai ales că are 38 de ani și suferă de anemie. Vedeta a declarat că își mai dorea un bebeluș, dar sarcina nu a fost una programată.

‘Mereu am spus că ne mai dorim un copilaș și iată că minunea s-a întâmplat; sarcina nu a fost programată, dar se pare că energia gândurilor noastre s-a concretizat undeva în octombrie anul trecut. Primul trimestru de sarcină nu a fost unul prea prietenos, am avut stări specifice acestei perioade, cumulate și cu anemia mea, pe care o țin sub control, dar și cu o tensiune foarte mică’, a mărturisit soția lui Adi Sînă.

Ce riscă Anca Serea cu a șasea sarcină? Își pune sănătatea în pericol

Anca Serea mai are acasă 5 copii: David (18 ani), Sarah (12 ani), Noah (7 ani), Ava (5 ani) și Moise (3 ani). Pe toți i-a născut pe cale naturală, lucru care se va întâmpla și de data aceasta.

În cazul ei, doctorii ginecologi nu privesc cu ochi buni faptul că a lăsat timp relativ scurt între sarcini, iar problemele pot apărea oricând. În plus, Anca a mărturisit că în urmă cu câțiva ani i se descoperise un ovar nefuncțional și nu spera să mai aibă copii vreodată.

Medicul ginecolog-obstetrician Livia Manta a vorbit despre sarcina Ancăi Serea, pentru clicksănătate.ro. Ea a specificat că vedeta este prea slabă și riscă ca sănătatea ei să fie puternic afectată după atâtea sarcini.

”Sunt convinsa ca are carente nutritionale, pentru ca este foarte slaba, plus copiii care o solicita. Biologic, dupa sarcini repetate, ii scade masa musculara, masa osoasa, se distruge daca nu mananca”, a spus specialistul.

De asemenea, doctorul îi recomandă să nască tot natural: ”Ar fi si pacat sa faca cezariana. Cum sa tai burta acum? In plus, la cezariana pierzi si mai mult sange, recuperarea este si mai grea comparativ cu nasterea naturala. Nu, dimpotriva, sa nasca natural. Va naste in aproximativ o ora, va pierde mai putin sange, mai ales daca e anemica. Clar, natural”. 

Deși este gravidă în șase luni, burtica Ancăi Serea abia se zărește. Medicul este de părere că vedeta se înfometează, lucru care nu îi face deloc bine bebelușului din pântec.

”Nu e OK pentru ea, in primul rand. Copilul, oricum, isi trage de la ea substantele nutritive si tot ce are nevoie pentru a se dezvolta. Dar sanatatea ei va fi puternic afectata. Daca nu se alimenteaza corespunzator, nu mai beneficiaza de proteine de calitate, nu mai dispune de masa osoasa, pentru ca acestea scad. Dupa nastere, daca alapteaza, lucrurile se agraveaza”.