News

Elena Ionescu, noi dezvăluiri despre fostul ei soț! 'Am rămas în relații amiabile'

andreea voicu
November 20, 2019 16:22 PM

În vara acestui an, Elena Ionescu, ex-Mandinga, a divorțat de tatăl copilului său, Dragoș Stanciu! Cei doi erau căsătoriți doar de un an și jumătate.

Pe aceeasi temaElena Ionescu a divorţat după un an şi jumătate de căsnicie! Primele declaraţii ale artistei

Solista a mărturisit că divorțul a fost de comun acord, deși apropiații lor nu se așteptau ca ei să se despartă.

Elena Ionescu, noi dezvăluiri despre fostul ei soț! ‘Am rămas în relații amiabile’

Acum, la câteva luni de la separare, fosta solistă a trupei Mandinga a declarat că și-a revenit și de fiecare dată când apare în public este zâmbitoare și fericită.

Elena Ionescu a admis că divorțul a fost cea mai bună decizie pe care o putea lua. Deși s-au despărțit, artista a recunoscut că fostul ei partener are grijă de băiatul lor.

‘Am avut un mare noroc, copilul este foarte mic, are abia un an, nu înțelege foarte bine ceea ce se întâmplă, și asta e cumva un avantaj. Dincolo de toate, cred că noi, ca părinți, am luat decizia corectă și coerentă de a face acest pas acum decât mai târziu, când poate cu adevărat l-ar fi afectat’, a declarat Elena Ionescu, pentru Libertatea.

‘Vine ocazional, atunci când poate. Copilul momentan nu înțelege foarte bine această separare, plus că nu ne vede ca un cuplu sau nu ne-a văzut suficient încât să îl afecteze. El își face datoria de tată, ceea ce este normal și frumos, am rămas în niște relații amiabile, cred că asta e cel mai important până la urmă’, a mai adăugat bruneta.