Fashion

Grupul LVMH a cumpărat brandul Tiffany & Co.!

irina.letitia
November 27, 2019 13:37 PM

Grupul de lux LVMH a făcut în urmă cu două zile marele anunț: a încheiat tranzacția de achiziție a brandului de bijuterii Tiffany & Co. LVMH a cumpărat Tiffany & Co., marcând astfel cea mai importantă investiție din istoria sa: 16,2 miliarde de dolari.

Grupul LVMH a cumpărat brandul Tiffany & Co.

Luni seară, cei de la LVMH au anunțat că au încheiat oficial tranzacția cu brandul Tiffany & Co., unul dintre cele mai cunoscute nume de pe piața de bijuterii din lume.

În declarația sa oficială, conglomeratul de articole de lux din Paris, care deține peste 75 de mărci, printre care Louis Vuitton, Dior, Givenchy și Fendi, Veuve Clicquot și Moet, a confirmat că va plăti suma de 16,2 miliarde de dolari pentru gigantul american de bijuterii. Astfel, Bernard Arnault, CEO-ul LVMH, va plăti 135 de dolari pentru fiecare acțiune Tiffany & Co.

Suma propusă inițial de grupul francez, de 14.5 miliarde de dolari, a fost respinsă în timpul negocierilor de către boardul director al Tiffany & Co., care conduce compania de peste 180 de ani.

Vezi această postare pe Instagram

LVMH reaches agreement with Tiffany & Co. Learn more via link in bio. #LVMH #TiffanyAndCo

O postare distribuită de LVMH (@lvmh) pe

Tranzacția istorică este cea mai costisitoare pentru conglomeratul francez. Inainte de achiziția Tiffany & Co., LVMH a plătit o altă sumă record pentru marca de modă Christian Dior, în 2017: 13 miliarde de dolari.

De această dată, grupul francez vizează consolidarea poziției de lider pe piața bijuteriilor de lux, iar Tiffany & Co. este partenerul ideal pentru atingerea acestui scop. Alături de Bvlgari Chaumet, FRED, Hublot, TAG Heuer, Zenith, Repossi, Tiffany & Co.se alătură diviziei de bijuterii,o industrie care în ultimii ani a înregistrat o creștere fulminantă, în mare parte noii generații de clienți din China.

In ultima perioadă, cei de la Tiffany & Co. și-au consolidat platforma de shopping online, în încercarea de a aborda noi strategii de marketing, ce vizează și clienții tineri, cu bugete limitate. Pentru aceștia, brandul de bijuterii propune colecții accesibile, pandantive și cercei, ce oferă, în celebra cutiuță albastră, o parte din magia brandului.