Fashion

Irina Rimes are un stil eclectic, fresh și vibrant și revine în forță!

Verdict.ro
August 25, 2018 12:38 PM

Irina Rimes e una dintre cele mai fresh artiste de la noi din țară, și, pe lângă faptul că muzica ei e extrem de cool, vedeta dă dovadă și de un stil vestimentar aparte: dresuri colorate, fuste din tul, cămăși cu umeri oversized și șosete purtate cu sandale. Ai recunoaște-o dintr-o mie.

‘Dar, de ce e stilul ei unic și diferit?’, probabil că te întrebi. Nu, nu exagerează! Irina își asumă alegerile vestimentare și reușește să iasă din tipare fără să pară că se chinuie, fără să arate prea mult și fără să copieze pe nimeni. Poartă fix ceea ce îi place și în ceea ce se simte bine, iar asta e demn de aplaudat.

Irina Rimeș va ocupa din toamnă și unul dintre scaunele juraților de la emisiunea – fenomen de pe micile ecrane „Vocea României”. Asta ne bucură, fiindcă, cu siguranță, va veni cu un punct de vedere nou și fresh, asemeni stilului ei muzical. Mai mult, odată cu Irina Rimes, și alături de Andra în peisaj, află că dintre cei patru jurați, doi vor fi de sex feminin, ceea ce reprezintă o premieră în formatul emisiunii de la noi și un pas înainte în lupta pentru reprezentarea feminină în egalitate cu cea masculină. Bravo!

Tudor Chirilă și Smiley își păstrează locurile, dar Laura Giurcanu a fost desemnată vloggerul oficial al emisiunii, o nouă surpriză cu care vine al optulea sezon! Suntem extrem de curioși de cum va decurge acesta, fiindcă se anunță extrem de interesant.

Preselecțiile au avut deja loc în marile orașe ale țării, iată că și juriul a fost ales, iar acum nu mai rămâne decât să așteptăm să reînceapă cu noi forțe, noi talente și noi provocări. Dar până atunci, aruncă un ochi pe galeria foto și vezi cele mai cool ținute ale Irinei Rimes – ca să ne întoarcem de la ce am plecat – fiindcă este, cu adevărat, o artistă pe care merită să o iei drept inspirație!

Foto: Instagram