Fashion

Interviu exclusiv cu Nicoleta Nucă despre începutul carierei, ce pasiuni şi-a descoperit în pandemie şi ce proiecte are pe plan personal şi profesional

Oana Nutu
June 14, 2020 00:00 AM

Frumoasa şi talentata Nicoleta Nucă ne împărtăşeşte momentele importante din viaţa ei, cum a fost descoperită, legătura ei puternică cu muzica, proiecte pe plan profesional dar şi despre relaţia actuală pe care încearcă să o păstreze cât mai ferită de ochii lumii. De asemenea, ne-a oferit şi câteva imagini din arhiva personală, sunt convinsă că o să vă placă.

Verdict.ro: Sunt foarte bucuroasă să stăm iar de vorbă. Nu mi-ai povestit niciodată cum ai început călătoria în lumea muzicii, la ce vârstă ai descoperit-o şi ce îţi plăcea să asculţi când erai mică?

Nicoleta Nucă: Și eu mă bucur să stăm iar de vorbă și îți mulțumesc pentru propunerea de a face acest interviu. Cum a început călătoria mea în lumea muzicii? Păi…zic să începem cu începutul. În primul rând, pentru cine încă nu știe, m-am născut la Chișinău și, ca o mare parte din cei din generația mea, am avut o copilărie adevarată. Vara eram dusă și  “uitată” la bunici, alergam desculță, mâncam fructe verzi direct din copaci (fără să le mai spăl) și îmi ajutam bunicii prin gospodărie. Încă de la grădiniță educatoarele observaseră înclinația mea spre muzică, respectiv toate rolurile principale în scenete în care se cântă și se recitau poezii îmi reveneau mie.

Nicoleta Nuc copil

Începutul carierei mele muzicale a avut loc în urma unei întâmplări drăguțe. Casa străbunicilor era poziționată în pantă, așa că se forma ecou atunci când cântam. Străbunicul îmi construise un leagăn pe care eu îmi petreceam cel puțin jumătate din timp cântând piesele care se auzeau pe vremea aceea pe radio! Într-o zi, pe la sfârșit de vară, când au venit părinții să mă ia acasă, a venit şi vecina din casa de “mai la vale” și i-a zis mamei mele “du-te, măi femeie, și controlează copilul ăsta ca nu-i tace gura toată ziua, cântă de rupe și cânta frumos!” și așa mama m-a dus la prima profesoară de canto care, după ce m-a ascultat, a zis ca eu trebuie să fac muzică fără îndoială.

Aveam în jur de 6 ani pe atunci. Pe la 8 ani am început să iau ore de canto cu un alt profesor de canto și să particip la primele concursuri muzicale. Am mers la multe concursuri muzicale până pe la 11 ani și ocupam mereu locuri de frunte, lucru care alimenta convingerea că muzica este ceea ce îmi doresc să fac. Tot la 11 ani am plecat pentru prima dată cu familia în Italia unde am continuat să merg la ore de canto și unde am locuit pentru aproape 3 ani. Apoi am revenit în Republica Moldova pentru alţi 4 ani și ulterior am plecat din nou în Italia pentru încă 4 ani jumătate. După aceea m-am mutat în România. 

A fost o perioadă care m-a format foarte mult ca om. În primul an când m-am mutat în Italia m-am confruntat cu discriminarea și răutatea copiilor din cauză că nu vorbeam încă limba, însă din fericire am un caracter puternic și am trecut ușor peste asta iar din al 2-lea an n-am mai avut nicio problemă de acest gen. Am trecut prin aceasta etapă de adaptare de fiecare dată când mă mutam dintr-un loc în altul și asta m-a întărit și m-a făcut flexibilă, adaptabilă locului și societății în care locuiam. Iar faptul că nu dezvolt atașament faţă de locuri mi-a facilitat mult “ruperea” de locuinţă fără sa-i duc prea mult dorul. Am avut mereu muzica și familia cu mine, cred că asta mi-a fost salvarea!

Nicoleta Nuca copil pe scena

 

Verdict.ro: Vreau să vorbim puţin şi despre X-Factor pentru că, normal, cariera ta este strâns legată de acest concurs…

Nicoleta Nucă: La X-Factor am participat când încă locuiam în Milano și am fost contactată de echipa de talent-scouting a proiectului în urma recomandării cuiva din Republica Moldova. Am hotărât să particip pentru că, până la urmă, mi se prezenta o oportunitate foarte bună! Sincer, nu m-am gândit niciodată că voi locui în România, însă mereu m-am gândit că orice situație nouă care mi se prezintă e din mâna destinului. 

X-Factor a fost o experiență bună pentru mine pentru că am învățat multe lucruri despre ceea ce se întâmplă în culise la astfel de proiecte, am învățat să muncesc și mai mult, am învățat să locuiesc cu mai mulți oameni într-un singur loc și să relaționez cu multă răbdare chiar și cu oamenii cu care nu rezonam. Pe lângă asta, chiar a fost o pista bună de lansare pentru că, deși nu am ajuns în finală și nici n-am câștigat, am fost unica participantă din ediția respectivă care a reușit să ajungă pe radio și să semneze un contract discografic. 

Nicoleta Nuca interviu x factor

Verdict.ro: Care a fost cea mai frumoasă vacanţă de până acum şi ce ţi-a plăcut cel mai mult?

Nicoleta Nucă: Cea mai frumoasă vacanţă a fost cea din Bali. M-am îndrăgostit iremediabil de această insulă și

îmi doresc să mă mut “la bătrâneţe” acolo. Mi-a plăcut liniștea și pacea acestui loc, libertatea de a fi și de a face ce vrei, mixul de culturi, energia pe care o au oamenii și, nu în ultimul rând, peisajele magice! Ubud este orășelul meu de suflet, înconjurat de junglă, cu case micuțe și îngrădite de garduri cu porți din lemn sculptate și vopsite manual. 

O altă vacanţă frumoasă a fost cea din Santorini. În Oia am văzut unul dintre cele mai frumoase apusuri… 

Nicoleta Nuca vacant poza costum d baie piscina interviu

Verdict.ro: Ai declarat în 2019 că eşti într-o relaţie cu toboşarul Alex Ursache. Eu sunt designer vestimentar de rochii de mireasă.  Ştiu că ai îmbrăcat o dată rochia albă pentru mine la o prezentare de modă şi voiam să te întreb când o vei purta pe bune?

Nicoleta Nucă: Da, suntem impreună de aproape 3 ani deja. Este o relație asumată pe care nu am ținut-o ascunsă de ochii lumii, totuși am încercat sa fim discreți pentru a păstra unele momente pentru noi. La momentul potrivit voi purta și rochia de mireasă, însă cred că astfel de etape într-o relație trebuie să vină la momentul lor, fără sa fie forţate în vreun fel. 

Nicolega Nucă în rochie de mireasă semnată Oana Nuţu
Nicolega Nucă în rochie de mireasă semnată Oana Nuţu

Verdict.ro: Ce planuri ai pentru următoarea perioadă, ne pregăteşti ceva?

Nicoleta Nucă: Pe plan muzical urmează o colaborare interesantă despre care momentan nu divulg prea multe detalii. Curând vom filma clipul și apoi vom lansa și piesa. Este o piesa mai ritmată, cu un vibe ușor dance. Cu alte cuvinte, o piesa caldă, de vară. 

Ulterior mă voi gândi și la următorul single, pe care încă nu l-am stabilit, dar voi merge în studio și vedem ce iese! 

În contextul pandemic în care suntem pot doar să sper că vom relua concertele şi evenimentele cât de curând, însă cred ca sănătatea este cea mai importantă în acest moment. În rest, îmi dezvolt și abilitățile de influencer: filmez acasă coveruri la diferite piese care îmi plac și pe care în mod normal nu le-aș cânta în concerte și filmez tutoriale de skin-care și makeup, două domenii care mă interesează. 

 

Nicoleta Nuca interviu poye arhiva personala

 

Pentru mai multe imagini din arhiva personală a Nicoletei Nucă, accesează galeria foto!