Îți dorești să te vopsești blondă? Inspiră-te de la celebrități!

Cum sezonul călduros vine cu puțin optimism, poate că este timpul pentru o schimbare atât din punct de vedere vestimentar, cât și din punct de vedere al look-ului tău. Temperaturile devin mai blânde, semn că părul nostru trebuie deschis puțin la culoare pentru a se potrivi cu schimbările.

Îți dorești o schimbare de look?
Poate că pandemia ne-a schimbat total viețile, iar o bună parte din timp saloanele au fost închise, așa că am avut de făcut două alegeri. Ori am experimentat cu nuanțele, ne-am făcut breton sau am ales o coafură de care ne era frică înainte, ori am așteptat pentru a putea avea parte de ajutorul unui specialist.
Apoi, ținând cont că evenimentele nu au mai fost ținute, părul nostru nu a mai primit atenția necesară, dar niciodată nu este prea târziu. Noul sezon vine cu multe schimbări, veselie și optimism, aducându-ne înapoi bucuria de a risca, a ne îmbrăca și a ne coafa. Cum părul blond este asemuit cu această perioadă, dacă simțeai nevoia de o schimbare, momentul este perfect.
Totuși, ce nuanță poți să alegi? Din fericire, există câteva vedete celebre de la Hollywood ce s-au făcut remarcate de-a lungul timpului, pe lângă seriozitatea și talentul lor atunci când vine vorba de carieră, prin părul blond. De la blond platinat, la blond miere, șuvițe, sau chiar cenușiu, acestea ne-au ajutat pentru o bună parte din timp să ne alegem ce ni se potrivește cel mai bine.
Reese Witherspoon
Pentru faptul că Reese Witherspoon ne-a făcut să îndrăgim filmul ‘Legally Blonde’, aceasta ne-a format ideea de un păr blond perfect. Chiar dacă această nuanță este mult mai greu de îngrijit decât altele, actrița a rămas fidelă look-ului și în viața de zi cu zi, făcându-ne să ne dorim să îmbrățișăm părul deschis la culoare, mai ales în sezonul călduros.
Chiar dacă, de-a lungul carierei sale la Hollywood, Scarlett Johansson a experimentat cu diferite tunsori și nuanțe, de fiecare dată când auzim numele actriței ne vine în cap imaginea sa cu păr blond. Ne place că aceasta a optat la un moment dat pentru o rădăcină mai închisă, ce i-a oferit un look mult mai natural, atât de actual și de căutat în ultimii ani.
Apoi, o avem pe Sarah Jessica Parker. Chiar dacă datorită personajului ce a făcut-o consacrată, Carrie Bradshaw, aceasta a experimentat cu diferite nuanțe de blond, în viața reală, actrița preferă șuvițele. Dacă nu vrei să te vopsești complet, dar îți dorești o schimbare, optează pentru o astfel de coafură ce te va pune în valoare fără a fi radicală cu look-ul tău.
Urmărește galeria foto pentru inspirație!