News

Iubita lui Cristiano Ronaldo, prima apariție publică după moartea unuia dintre gemeni. Georgina s-a îmbrăcat în haine de doliu!

maria.apostol
May 25, 2022 15:14 PM

În urmă cu o lună, Cristiano Ronaldo a anunțat printr-un mesaj postat pe Twitter că unul dintre gemeni, băiatul, pe care tocmai îl născuse Georgina, a decedat imediat după naștere.

Lusitanul a precizat că fata este în regulă, dar a cerut ca, pentru moment, să i se asigure liniștea pentru a trece peste această tragedie.

Cu profundă tristețe trebuie să anunțăm că baiatul nostru a decedat. Este cea mai mare durere pentru un părinte.

Doar nașterea fetiței noastre ne dă putere să trecem peste acest moment cu o anumită speranță și fericire. Vrem să mulțumim tuturor doctorilor și asistentelor pentru toată îngrijirea pe care ne-au acordat-o.

Suntem devastați de această pierdere și vă rugăm să ne respectați intimitatea în aceste vremuri dificile. Dragul nostru băiat, ești îngerul nostru. O să te iubim pentru totdeauna„, a fost mesajul transmis de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez pe Twitter.

Între Georgina și Ronaldo a fost dragoste la prima vedere

Partenera fotbalistului a avut recent prima apariție publică la Festivalul de la Cannes. De data aceasta nu a mai impresionat cu vreo ținută extravagantă, așa cum obișnuia pe la evenimente. Dimpotrivă, aceasta a optat pentru o salopetă neagră, în semn de doliu pentru evenimentul tragic prin care a trecut. În schimb geanta Hermes, portocalie, care a costat aproape 100.000 de euro, a atras atenția întregii audiențe. Imagini puteți vedea AICI.

Între Georgina și Ronaldo a fost dragoste la prima vedere, încă de când s-au întâlnit într-un magazin Gucci în care aceasta lucra în 2016. „La câteva zile după ne-am văzut din nou la evenimentul unui brand. Puteam să vorbim într-un mediu relaxat, în afara spațiului meu de lucru. A fost dragoste la prima vedere pentru amândoi.”

Cei doi au ales să se izoleze împreună în pandemie, ținându-și fanii la curent cu orice fac pe social media, iar aparițiile lor spumoase și amuzante cu siguranță au făcut deliciul publicului. Care este secretul relației lor fericite? Georgina și-a pus pe masă toate secretele: „A seduce și a visa sunt două lucruri foarte importante. Dorm doar în lenjerie și prefer lenjeria sexy.”

Cât despre relația lor, aceasta declara în trecut pentru publicația Sun On Sunday că nu ar schimba nimic, deși există multe provocări: „A fi partenerul cuiva atât de faimos nu este ușor, dar nu aș schimba asta pentru nimic în lume. Împreună suntem mai puternici.”