News

Kim Kardashian și-a prezentat noul iubit copiilor săi. Ce reacție au avut

maria.apostol
December 26, 2021 11:23 AM

Kim Kardashian se află în plin proces de divorț cu Kanye West. Bruneta a depus o cerere pentru a deveni singură în mod legal. Iar, în tot acest timp, bruneta și-ar fi făcut și o nouă relație! Noul iubit a fost prezentat chiar familiei, recent.

Kim Kardashian se află în plin proces de divorț cu Kanye West. Între cei doi a intervenit ruptura, după ce nu s-ar mai fi înțeles. După ce bărbatul s-a mutat din căminul conjugal, vedeta și-ar fi făcut o nouă relație! Kim Kardashian l-a prezentat pe noul partener, Pete. Cei doi s-au întâlnit, inițial, la Saturday Night Live, în luna octombrie, când Kim a fost gazda emisiunii. Atunci, cei doi s-au sărutat.

Mai mult decât atât, Pete a fost prezentat și copiilor, iar interacțiunea a decurs foarte bine între ei.

„Pete i-a cunoscut pe copiii lui Kim și ea i-a prezentat lor drept „prietenul mamei”. Kim s-a gândit că a fost foarte drăguț felul în care a interacționat cu ei și că a încercat să-i facă pe copiii ei să râdă și să zâmbească la fel cum îi face pe toți cei pe care îi întâlnește!”, a declarat un apropiat pentru Hollywood Life, citează stirileprotv.ro.

Kim Kardashian a cerut să divorțeze de Kanye West invocând ”diferențe ireconciliabile”, însă se pare că a fost vorba de infidelitate. Chiar dacă ea a fost cea care a intentat divorțul, vedeta a trecut prin clipe grele și a avut de-a face cu stări de depresie. Se pare că toată această presiune, cât și ruperea relației în sine au adus-o la capătul puterilor pe vedetă.