News

Kris Jenner a pus capăt filmărilor ‚Keeping Up With The Kardashians’ după ce Kylie și Kim și-au dorit să iasă din emisiune

iulia.statie
September 12, 2020 14:28 PM

Au ieșit noi detalii la iveală despre finalul show-ului ‚Keeping Up With The Kardashians’.

Pe aceeasi temaAșa mamă, așa fiică! Kylie Jenner și Khloe Kardashian s-au asortat cu fiicele lor, de Crăciun

Kris Jenner a decis să oprească ‘Keeping Up With The Kardashians’

Potrivit publicației The Sun, faimoasa familie se gândea la finalul emisiunii de câteva luni, dar Kris Jenner a pus într-un final piciorul în prag și a oprit filmările după ce fiicele ei, Kim Kardashian și Kylie Jenner, au dezvăluit că vor să iasă din show.

„Familia a dezbătut viitorul show-ului timp de luni de zile. Kim are parte de toată drama cu Kanye West. El refuză să dezvăluie orice este personal în emisiune, așa că este dificil pentru Kim să găsească timp pentru a filma la show.”, a povestit o sursă.

Atunci când vine vorba de Kylie, aceasta s-a săturat de filmări și își dorește să petreacă mai mult timp cu fetița ei, Stormi și tatăl acesteia, Travis Scott.

„Kylie face miliarde de dolari prin linia ei de makeup și produsele sale. Ea nu are nevoie de show, iar, la fel ca și Kendall, mereu s-a luptat cu faima și cu faptul că se află în lumina reflectoarelor. Pentru că filma la emisiune, trebuia să se afle în Los Angeles alături de familia ei, dar acum ea este liberă să plece în vacanță sau să îl urmeze pe Travis Scott în următorul turneu.”, a zis sursa.

Cine va avea de suferit din cauza deciziei

Kourtney Kardashian deja a părăsit emisiunea în martie, iar într-un interviu recent, ea a dezvăluit că mediul era unul toxic. Potrivit publicației menționate mai sus, singurele persoane ce vor fi supărate că totul a ajuns la final sunt Khloe Kardashian și Scott Disick.

„Khloe a încercat să mai facă emisiuni legate de show, dar niciuna nu a avut un așa mare succes ca și KUWTK. Și cine știe cum va face Scott bani acum că show-ul ajunge la final. El adoră să zboare cu avionul privat și să fie tratat ca o celebritate A-list.”, a explicat sursa.