Fashion

Lady Gaga și bijuteria buclucașă! Ce a pățit vedeta când a purtat colierul de la Tiffany & Co.

iulia.statie
June 2, 2020 16:16 PM

Încă de la începutul carierei sale, Lady Gaga a fost văzută purtând accesorii, piese vestimentare și bijuterii la care multe dintre noi pot doar să viseze.

Pe aceeasi temaApariţii spectaculoase ale vedetelor la Super Bowl! Ce au purtat artişii pe scenă, anii trecuţi!

Lady Gaga a purtat un colier estimat la 40 de milioane de dolari

Una dintre cele mai faimoase piese expuse a fost colierul din diamante de la Tiffany & Co., pe care l-a purtat la premiile Oscar în 2019, atunci când a câștigat premiul de ‚Best Original Song’ pentru melodia ‚Shallow’ și a avut o performanță spectaculoasă împreună cu Bradley Cooper.

Noaptea aceea a fost a lui Lady Gaga, așa că a avut nevoie de o ținută ce ar putea să o reprezinte. Ea a avut un colier cu diamant galben, purtat de Audrey Hepburn pentru turul ce promova ‚Breakfast at Tiffany’s), estimat la 40 de milioane de dolari.

În mai 2020, pentru un interviu cu The Graham Norton Show, Gaga a explicat că toată noaptea a fost protejată de securitate și avea momente în care se simțea exact ca un președinte.

„Nu știam ce se va întâmpla în noaptea aceea, doar m-am bucurat să fiu acolo.”, a explicat aceasta, adăugând că a fost în culmea fericirii atunci când a câștigat trofeul.

„Eu și sora mea beam șampanie în backstage, iar atunci când am plecat, nu am zis nimănui, încă aveam diamantul. Tiffany a început să se panicheze, se țipa ‚A plecat! A plecat cu diamantul!’”, a povestit cântăreața.

„Am plecat pentru a sta cu Madonna în casa managerului ei, iar când am ajuns acolo mă relaxam în timp ce gărzile de corp erau atente la orice mișcare pe care o fac.”, a spus aceasta.

Gărzile nu au intervenit aproape toată noaptea, însă paharul a fost umplut cânt artista a vrut să meargă purtând colierul la un fast food Taco Bell. Acolo, mașina i-a fost oprită și colierul i-a fost luat.

Deși interviul cu The Graham Norton Show a apărut acum câteva zile, Gaga a oprit promovarea albumului Chromatica pentru a se implica în uciderea lui George Floys de către poliția din U.S. Aceasta chiar l-a tras pe Donald Trump la răspundere pe social media, spunând că este extrem de supărată privind toate cele întâmplate.