News

Mădălina Ghenea, surprinsă în ipostaze tandre cu iubitul ei | FOTO

iulia.statie
April 9, 2020 16:30 PM

Mădălina Ghenea iubește din nou și este extrem de fericită alături de noul ei iubit! Vedeta a postat câteva videoclip-uri pe un site de socializare unde apare alături de partenerul ei, iar cei doi sunt surprinși în tandrețuri, ținându-se în brațe și sărutându-se.

Pe aceeasi temaMădălina Ghenea, ipostaze inedite! Cum a fost surprinsă actrița

Mădălina Ghenea, surprinsă în ipostaze tandre cu iubitul ei

Deși se iubesc de ceva vreme, Mădălina a preferat să fie cât mai discretă, dezvăluind foarte puțin din relația ei. Superba brunetă este mai mare cu șapte ani față de iubitul ei, însă pe aceștia nu îi deranjează deloc diferența de vârstă, iar acum ei par mai îndrăgostiți și mai apropiați ca niciodată, după cum se vede în postările vedetei.

Vedeta este împreună acum cu Leonardo Maria Del Vecchio, fiul unuia dintre cei mai bogați oameni din lume, ce are o avere estimată la 24 miliarde de euro. Înainte de a fi împreună cu frumoasa noastră româncă, acesta a format un cuplu cu Alessia Tedeschi, un fotomodel cunoscut.

Cei doi au fost văzuți împreună și la Super Bowl, unde și-au cumpărat bilete VIP, estimate la 10.000 dolari de fiecare, pentru a le vedea mai bine pe Shakira și Beyonce. Acum, Ghenea se află în Italia și stă în carantină, iar iubitul ei i s-a alăturat pentru a nu sta departe de superba actriță.

Înainte de această relație, Mădălina s-a iubit cu Vito Schnabel, un colecționar de artă, actualul iubit al cunoscutului model rus, Irina Shayk.