Fashion

Maro ciocolată, culoarea preferată de toată lumea

iulia.statie
January 20, 2021 15:55 PM

Maro-ul ciocolată se menține în tendințe încă de la începutul anului trecut, așa că nu ne surprinde că această culoare nu ne va părăsi ținutele prea curând și se va potrivi perfect cu orice trend nou din acest an.

Pe aceeasi temaCele mai bune ținute de la Milan Fashion Week primăvară/vară 2021

Trend alert: maro ciocolată

Există și o explicație pentru care tindem să ne căutăm piese în această culoare. Spre exemplu, Institutul Pantone a ales pentru a doua oară în istori două culori ale anului, anume Ultimate Gray și Illuminating Yellow, iar decizia nu este deloc întâmplătoare.

Cum anul trecut a fost plin de provocări și schimbări, se pare că totul din jurul nostru ne transmite o dorință de a reveni la realitate, iar culorile pe care le alegem merg și ele în această direcție. Nuanța de gri evocă fundațiile dure de ciment din construcții și calmul, în timp ce galbenul transmite optimism și amintește de razele de soare, sentimentul total fiind unul de putere și speranță.

Totuși, de ce este atât de preferată culoarea maro ciocolată? Această nuanță ne transmite sentimente de căldură, confort și siguranță, precum și forță, așa că nu ne miră faptul că am văzut iubitoarele migrând spre aceasta. Deși ținutele nude erau considerate în trecut plictisitoare, anul trecut ne-a demonstrat că aduc un plus de rafinament și că sunt greu de stăpânit.

De asemenea, dacă am învățat ceva din trucurile de styling folosite de modelele internaționale, cum ar fi Bella Hadid și Rosie Huntington-Whiteley, este faptul că ele nu se tem de nuanțele de maro și încearcă să le integreze în orice look. Dacă la Rosie am observat ținute all brown, Bella a mixat această culoare cu piese pe alb, un alt hit din acest an.

De asemenea, am întâlnit culoarea și la prezentările de modă ale caselor faimoase, unde a fost demonstrat că această nuanță se potrivește în orice sezon. Spre exemplu, în această iarnă ne putem folosi de sentimentul de căldură pe care îl oferă și putem adăuga pieselor maro ciocolată o pereche de cizme lungi albe, iar în sezonul călduros ne putem bucura de piese ușoare, ce se potrivesc perfect cu bronzul.

Nici nuanțele de pastel nu trebuie scoase din această combinație. Albastrul pal s-ar potrivi mânușă cu această nuanță inedită dacă se dorește o ținută fresh, iar pentru o abordare clasică, sobră, negrul rămâne mereu preferat de toată lumea ce își dorește să aibă parte de un look delicios, dar elegant în același timp.