Beauty

Mască pentru păr deteriorat. Rețete de preparat acasă

A. S.
November 4, 2019 16:25 PM

Mască pentru păr deteriorat poți obține cu ușurință acasă, din ingrediente naturale ce au proprietăți nutritive semnificative pentru podoaba capilară. Uleiurile naturale, oul, mierea și chiar avocado pot face minuni pentru părul degradat.

Părul vopsit frecvent sau decolorat, ori cel ars cu placa sau ondulatorul au nevoie de o îngrijire aparte. De aceea, pe lângă produsele din comerț care promit refacerea structurii firului de păr, poți opta cu încredere pentru o mască de păr făcută acasă.

Mască pentru păr deteriorat cu ou

Oul face minuni pentru părul uscat și deteriorat, fiind o sursă importantă de proteine, care îţi hrăneşte părul. Dacă ai părul uscat și deteriorat, foloseşte în special gălbenuşul de ou, o dată sau de două ori pe lună, iar, dacă observi că se îngraşă foarte uşor, optează doar pentru albuşul de ou, din care îţi poţi face o mască de păr la fiecare două săptămâni.

Mierea aduce un aport de enzime care refac scalpul și te scapă de problemele dermatologice, cum ar fi mătreața sau dermatita seboreică, în timp ce gălbenușul de ou hrănește rădăcina firelor de păr și îngroașă fibrele din interiorul acestora.

Ingrediente mască păr deteriorat cu ou

  • 1 avocado
  • 2 ouă
  • 1 lingură de miere
  • 1 lingură de ulei de cocos

Mod de utilizare mască păr deteriorat cu ou:

Folosește un blender pentru a amesteca toate ingredientele. Aplică masca pe păr și acoperă-l cu o cască de duș. Lasă masca să acționeze pentru aproximativ 15-20 de minute și apoi clătește părul.

Mască pentru păr deteriorat cu măsline

Masca cu ulei de măsline pentru păr deteriorat, e mult mai eficientă dacă adaugi și miere. Amestecă o ceaşcă de miere cu 1-2 linguri de ulei de măsline, apoi aplică masca pe părul umed şi las-o să acţioneze timp de 15 minute. Aplică acest tratament o dată pe lună şi oferă-i părului tău o notă de prospeţime! Iată cel mai bun tratament pentru păr deteriorat!

Aceeași mască de păr se poate face și cu ulei de cocos, cunoscut pentru beneficiile sale asupra părului. Uleiul de cocos aduce un aport de hidratare și conferă măștii o consistență ușor de întins pe toată lungimea firului.

Ingrediente mască de păr cu ulei de cocos

  • 1 lingură de ulei de cocos
  • 1 lingură de miere

Mod de utilizare mască de păr cu ulei de cocos:

Amestecă toate ingredientele într-un castron. Transferă amestecul într-o oală și dă-o pe foc până ingredientele devin lichide și amestecul devine omogen. Atenție, nu o fierbe. Aplică masca pe păr, evitând rădăcinile; acoperă părul cu o cască de duș. Lasă masca să acționeze pentru 15-20 de minute și apoi clătește părul.

Citește și: MASCĂ DE PĂR CU ULEI DE COCOS! TREI REȚETE PENTRU UN PĂR MAI PUTERNIC ȘI MAI STRĂLUCITOR

Mască pentru păr ars

Uleiul de măsline, uleiul de jojoba și uleiul de migdale dulci sunt elixire minunate pentru părul deteriorat. Dacă părul este gros și greu, atunci uleiul de cocos este mai indicat, însă pentru cel ars sunt perfecte cele mențioante mai sus. Strângeți părul și aplicați cantități mici de ulei până când părul este bine acoperit. Acoperiți cu o folie de aluminiu și prosopul cald timp de aproximativ 30 de minute, apoi clătiți din abundență.