News

Megan Fox a depus actele de divorț la șase luni de la despărțirea de Brian Austin Green

iulia.statie
November 26, 2020 12:59 PM

Despărțirea dintre Megan Fox și Brian Austin Green tocmai a devenit mult mai oficială. La șase luni după ce au anunțat că s-au separat, vedeta a depus actele de divorț la Curtea Superioară din Los Angeles, motivul citat fiind ‚diferențele ireconciliabile’.

Pe aceeasi temaBrian Austin Green și Megan Fox s-au despărțit dupa 10 ani de mariaj

Megan Fox și Brian Austin Green divorțează oficial

Megan și Brian au împreună trei copii, Noah, 8 ani, Bodhi, 6 ani și Journey, 4 ani, iar actrița a cerut custodie comună. De asemenea, ea nu a cerut sprijin nici pentru ea, nici pentru fostul soț, vedem în documentele obținute de publicația HollywoodLife.

Totuși, mai aflăm că aceștia nu au fost în totalitate exacți cu privire la despărțirea lor. Megan a scris că ei s-au separat în 2019, în timp ce Brian spunea că pe 5 martie 2020 lucrurile s-au încheiat oficial între ei după aproape 10 ani de căsătorie.

Între timp, se pare că după 10 ani, cei doi sunt gata să iubească din nou. Megan Fox are o relație cu rapperul Machine Gun Kelly, după ce s-au cunoscut la filmările peliculei ‚Midnight in the Switchgrass’, iar cântărețul a explicat că între ei a fost dragoste la prima vedere. În luna martie, actrița apărea într-un videoclip al artistului.

Megan Fox iubește din nou

De atunci, cei doi au fost inseparabili și și-au făcut prima apariție oficială pe covorul roșu la American Music Awards. Brian Austin Green a mai ieșit și el cu anumite femei încă de la despărțire, însă, până acum, nu a fost nimic serios. Totuși, el s-a obișnuit cu faptul că el și fosta soție nu mai formează un cuplu.

„Brian este în sfârșit de acord cu faptul că Megan a mers mai departe. În cele din urmă, și-a dat seama că sunt doi oameni foarte diferiți.”, a spus o sursă pentru HollywoodLife.

Nu este prima oară când aceștia vor să divorțeze. Megan a mai depus actele de divorț în 2015, motivul fiind același, însă, ei s-au împăcat și au dezvăluit că așteaptă al treilea copil împreună.