News

Meghan Markle acuză că Familia Regală nu a putut să o protejeze pe ea și pe Archie. Ducesa s-a confruntat cu rasismul

iulia.statie
March 8, 2021 11:25 AM

Interviul pe care Meghan Markle și Prințul Harry i l-au oferit vedetei Oprah Winfrey a scos la iveală multe detalii pe care nimeni nu le știa despre viața Ducilor de Sussex. Cei doi au trecut prin clipe extrem de grele, iar fosta actriță s-a decis să vorbească despre faptul că s-a confruntat cu rasismul, dar și că s-a gândit la sinucidere pe când era însărcinată cu primul copil, Archie.

Pe aceeasi temaCe avere are Prințul Harry

Meghan Markle a trecut prin momente grele. Ce acuzații a adus la adresa Familiei Regale

Înainte ca acest interviu să fie difuzat complet, Meghan s-a confruntat cu acuzații din partea personalului de la Palat, urmând să aibă loc o investigație. În timp ce aceste vești au întristat-o, alte detalii au luat cu asalt internetul, cum ar fi faptul că Ducesa a spus ce relație are cu Regina Elisabeta sau Kate Middleton.

Viața alături de Familia Regală poate să fie foarte grea, după cum au povestit Ducii de Sussex. Când a început o relație cu Prințul Harry, fosta actriță nu știa deloc cum ar trebui să se comporte. „Nu înțelegeam cum mergea treaba. Ce înseamnă a fi un senior regal. Am crescut în LA, unde vezi celebrități mereu. Familia Regală reprezintă cu totul alt lucru.”, a zis ea.

Din păcate, lucrurile au decenerat. Se pare că Prințul Harry a fost întrebat de rudele sale cât de închisă o să fie pielea primului copil, Archie, pe când Meghan era însărcinată. Apoi, Familia Regală s-a opus atunci când a venit vorba ca micuțul să primească un titlu regal.

Pentru că nu a primit un titlu, fosta actriță a aflat pe când era gravidă că el nu o să fie protejat. Întrebată de Oprah dacă a deranjat-o pentru că nu este numit Prinț, Ducesa de Sussex a dezvăluit că i-ar fi păsat dacă el s-ar fi bucurat de măsuri de securitate, dar, a supărat-o faptul că tradiția a fost schimbată doar pentru fiul ei.

Se pare că această conversație despre micuțul Archie ar fi avut loc între Prințul Harry și rudele sale, după care el a decis să îi spună soției lui totul. Aceștia nu au oferit vreun nume și nici nu au intrat în detalii ce ar putea să ducă la dezvăluirea identității seniorilor regali ce au pus această problemă.

Meghan Markle a făcut dezvăluiri dureroase. Ce gânduri a avut

Mai mult, au existat momente în care Meghan Markle s-a gândit la sinucidere. Aceasta a povestit că a apelat la ajutor pentru că simțea că nu își mai dorește să fie în viață. „Am spus că am nevoie de ajutor. Mi s-a spus că nu pot să primesc pentru că ar da rău pentru Familia Regală. Am fost la unul dintre cei mai mari seniori pentru a primi ajutor.”, a zis ea.

„Mi-a fost rușine să zic acest lucru în acel moment, mi-a fost rușine să îi spun lui Harry acest lucru. Dar știam că dacă nu aș fi spus totul, atunci aș fi făcut-o. Nu îmi mai doream să rămân în viață. Era clar, real, mă speria și era un gând constant.”, a continuat aceasta.