News

Meghan Markle își dorea să se despartă de Prințul Harry! Care este motivul

iulia.statie
April 7, 2021 10:40 AM

Celebritățile nu pot să scape neobservate niciodată atunci când vine vorba de paparazzi, dar Meghan Markle chiar a suferit foarte tare din cauza unei fotografii cu mama sa.

Pe aceeasi temaDoria Ragland, mama Ducesei Meghan Markle, s-a mutat cu fiica ei și Prințul Harry

De ce își dorea Meghan Markle să se despartă de Prințul Harry

Relația lui Meghan Markle cu mama sa a fost mereu extrem de apropiată. Potrivit unei cărți lansate anul trecut, numită ‚Finding Freedom: Harry and Meghan and the Making of a Modern Royal Family’, o anumită poză făcută de paparazzi a rănit-o foarte mult pe Ducesă.

În poze apare mama ei, Doria Ragland, făcând unul dintre cele mai normale lucruri, anume ducându-și hainele la o spălătorie. Totuși, pentru Meghan nu a picat așa de bine că mama sa a fost surprinsă în această ipostază, încât aproape s-a despărțit de alesul ei, Prințul Harry.

Autorii Omid Scobie și Carolyn Durand au explicat: „Mama lui Meghan, Doria, era urmărită constant. Când un tabloid a publicat o serie de fotografii ce o arătau în drum spre spălătorie, iar povestea era despre o femeie ce se luptă într-o parte famată din L.A., Meghan a rămas tăcută. Dar în spatele cortinei, ea era în lacrimi. Îngrijorat că s-ar putea să o piardă, Harry a încercat din toate puterile să o protejeze.”

Ducesa se temea pentru siguranța mamei sale

Totuși, în carte se explică faptul că Ducesa nu a vrut să detalieze ce a rănit-o așa de tare cu privire la poză. Nu este greu de ghicit totuși că Meghan ține extrem de mult la mama sa și este foarte protectivă cu ea, așa că, aparent, era gata să îi spună adio partenerului său pentru că se temea pentru siguranța Doriei, notează Us Daily Report.

Deși ar fi interesant să o auzim pe Meghan vorbind de aceste povești, probabil nu se va întâmpla, căci interviul pe care ea și soțul ei, Prințul Harry, i l-au oferit vedetei de televiziune Oprah Winfrey deja a avut loc, iar aceasta nu a discutat despre poveștile expuse în cartea lansată anul trecut.