News

Meghan Markle și Prințul Harry se întorc în Marea Britanie? Ce probleme mari au în Canada

iulia.statie
January 28, 2020 12:18 PM

Meghan Markle și Prințul Harry se confruntă cu probleme mari în Canada, iar Regina Elisabeta, Prințul William și Prințul Charles își doresc să îi aducă înapoi în Marea Britanie pentru a nu se întâmpla ceva mai grav.

Pe aceeasi temaCe i-a spus Prințul Philip lui Harry despre Meghan Markle, înainte să o ia de soție

Meghan și Harry s-au decis să plece în Canada pentru a duce o viață liniștită, departe de presă. Totuși, planul lor nu a mers cum se așteptau, căci aceștia sunt vânați la fiecare colț de paparazzi. La reședința lor din Vancouver, zona este împânzită de oameni ce îi urmăresc non-stop pentru a vedea cum trăiesc aceștia.

Îngrijorați, Charles și William l-au contactat pe Harry și i-au spus că el și familia lui se pot întoarce acasă, fără să își reia activitățile regale și fără a primi înapoi titlurile. Aceștia se tem că presiunea pusă asupra lor poate avea un impact uriaș asupra relației destul de fragilă.

Meghan Markle și Prințul Harry se întorc în Marea Britanie? Ce probleme mari au în Canada

„Cei de la Palat sunt îngrijorați pentru Ducii de Sussex, pentru că imediat cum au ieșit din Familia Regală au devenit vulnerabili. Rudele lor fac deja planuri în cazul în care ei vor să se întoarcă sub aripa familiei.”, a declarat o sursă de la Palat pentru cei de la Daily Mirror.

Meghan și Harry au spus că sunt hărțuiți de fotografii ce se află în fața casei lor. Mai mult, aceștia au încercat să folosească anumite aparate foto pentru a-i surprinde pe Duci în casă.

Fotografiile ce o înfățișează pe Meghan alături de micuțul Archie și de cei doi câini au fost făcute fără acordul Ducesei, de fotografii ce se ascundeau în tufișuri și o spionau, după cum au declarat avocații celor doi.

Meghan și Harry au decis să renunțe la îndatoririle lor regale și să plece în Canada. Aceștia vor înapoia 2,4 milioane de lire, bani cheltuiți pentru renovarea Frogmore Cottage. Totuși, familia lor crede că dacă aceștia se vor întoarce vor putea fi mai bine protejați de presă.

„Dacă vin înapoi la Frogmore, o să fie protejați. Nu se vor întoarce la îndatoririle regale, însă vor avea o perioadă de acomodare și recuperare.”, a adăugat sursa.

Membrii familiei se tem că aceștia să nu sfârșească la fel ca mama Prințului, regretata Printesă Diana. Aceasta s-a stins într-un accident de mașină în timp ce încerca să fugă de paparazzi.