News

Michelle Obama a povestit de ce și-a aruncat inelul de logodnă! Care a fost motivul

iulia.statie
September 3, 2020 13:36 PM

În cel mai nou episod din podcast-ul lui Michelle Obama, ‚The Michelle Obama Podcast’, fosta Primă Doamnă și invitatul ei, Conan O’Brien au decis să vorbească despre mariaj.

Pe aceeasi temaAccesoriul la care Michelle Obama nu poate renunța

De ce și-a aruncat Michelle Obama inelul de logodnă

Bineînțeles, Michelle este căsătorită cu Barack Obama încă din 1992, împlinind 28 de ani de mariaj luna viitoare, iar O’Brien și-a unit destinul cu Liza Powel O’Brien în 2002.

La fel ca în orice căsătorie, Michelle și Barack au și momente bune și momente grele. Aceasta și-a amintit de o ceartă pe care au avut-o în timpul logodnei, iar în acel moment ea și-a scos inelul și l-a aruncat, deși, a fost o mișcare strategică. „M-am enervat pe el pentru ceva și mi-am scos inelul și i-am zis: ‚Uită de asta, cine are nevoie de el.’ Și am aruncat inelul.”

„Eram în mașină. Nu îl aruncam cu adevărat. Nu am vorbit serios. Mereu când Barack are șansa de a îmi aminti momentul, pentru a îmi arăta cât de repede mă duc acolo, o face. El își amintește și eu nu. A trebuit să învăț că el simte totul mult mai profund pe o perioadă mai lungă de timp.”, a continuat ea.

„El își amintește cuvintele pe care le-am folosit, contextul. Iar eu zic: ‚Wow, nu îmi amintesc să fi fost nervoasă.’ Trebuie să înveți să comunici într-un fel în care persoana de lângă tine o să înțeleagă.”, a spus Michelle.

Care este secretul căsniciei celor doi

Deci, cum construiești un mariaj care poate să reziste ani întregi? Potrivit ei, totul se rezumă la regulile din…baschet? „Mereu am crezut că dacă ne referim la familie și mariaj la fel cum ne referim la a îți alege echipa de baschet, o să avem căsnicii fericite.”

„Dacă te uiți la echipă, la oamenii cu care vrei să câștigi, vrei ca toată lumea din echipa ta să fie puternică. Nu vrei verigi slabe, nu vrei pe cineva pe care să poți să îl domini. Ba mai mult, dacă ești într-o echipă, poți să faci totul.”, a spus aceasta.

„Dacă ne uităm la mariaj ca la o echipă adevărată, atunci vrei ca colegul tău să fie un câștigător, îl vrei pe LeBron. Nu vrei băiatul ce stă pe bancă, ce nu a ajuns în echipă, dar de obicei nu ne gândim la aceste lucruri.”, a continuat ea.

„Acum mă gândesc la a mă căsători cu LeBron.”, i-a răspuns O’Brien.

„Ce ar trebui să spui este: ‚M-am căsătorit cu LeBron. Versiunea mea de LeBron.”, a comentat fosta Primă Doamnă.