Fashion

Milan Fashion Week: cele mai bune ținute din colecțiile de primăvară 2021

iulia.statie
September 26, 2020 16:14 PM

Milano este un oraș ce debordează de eleganță, iar materialele somptuoase și design-ul cu linii curate sunt în centrul atenției. Pentru colecțiile de primăvară 2021, designerii și-au dorit să pluseze prin creativitate, rafinament și extravaganță.

Pe aceeasi temaBalenciaga Primăvară/Vară 2020: Un spectacol al exagerărilor, pe podiumul Paris Fashion Week

Versace

Chiar dacă multe case de modă s-au axat pe haine pe care putem să le purtăm în situația actuală, Versace s-a hotărât să ne ducă în ’Versacepolis’ unde se găsește Medusa. Plină de fantezie, noua colecție se situează între limita dintre Miami și mitologie, prin jachete supradimensionate peste costume de baie, rochii mini neon cu imprimeuri inspirate de recifele de corali, dar și multă strălucire.

Tod’s

Wlater Chapponi, directorul creativ de la Tod’s a fost inspirat de terenurile îngrijite ce se află la Villa Necchi Campiglio, creând o colecție de eleganță outdoor, formând look-uri rafinate, ce inspiră bogăție, dar totuși, casual, prin costume albe, rochii din demin, jachete de piele, totul reprezentând o armonie greu de obținut.

Vien

Vicenzo Palazzo a ales să se joace cu contrastele, adăugând materiale fine, dar și dure, piese feminine, dar și masculine. Acesta a petrecut perioada de izolare în orașul natal, amintindu-și cum este să fii un adolescent ce visează să evadeze, așa că piesele create de el în stilul indie-rock din anii 1990 au reprezentat un adevărat amalgam de stări, adăugând rochiile largi, fără formă, cu țesături transparente, la creații croite fără de cusur.

Etro

Pentru primăvară anului 2021, Etro ne aduce în față piese ce amintesc de briza mării, inspirate dintr-o vacanță pe Coasta Amalfi. Cu siguranță, print-urile de inspirație acvatică, jucăușe, bustierele, dar și țesăturile fluide ne duc cu gândul la o escapadă romantică, printr-o atmosferă de La Dolce Vita.

Prada

Cu siguranță, prima colecție creată de Miuccia Prada și Raf Simons a fost cea mai așteptată de la Săptămâna Modei, fiind chiar evenimentul principal. Designerii au optat în a filma totul fără a avea public, iar tema pe care au abordat-o a fost chiar uniforma. „O uniformă trebuie să exprime ceva și să fie atemporală. Uniforma mea personală este simplă: pantaloni Prada și o cămașă.”, a zis Raf. „Eu trec de la o uniformă la alta. Ultima mea pasiune – o fustă de bumbac plisată și un pulover.”, a explicat și Miuccia.

Max Mara

Răspunsul casei de modă Max Mara cu privire la ocupația femeilor pentru sezonul de primăvară 2021: nu contează unde ai locul de muncă, contează să te îmbraci în piese clasice și nuanțe nude, liniștitoare. Piesele alese au avut un efect oarecum dublu, pentru a da senzația de pelerină, îmbrăcămintea prezentată fiind descrisă ca pentru a reconstrui lumea, fiind luxoasă, dar totuși, practică.

Dolce & Gabbana

Dolce și-a dorit să marcheze prin colecția de primăvară 2021 efectul pe care pandemia l-a avut asupra colecțiilor de modă, brand-urile fiind obligate să folosească materiale limitate pentru piesele dorite. Noua prezentare aduce împreună print-uri diferite, asezonate cu materiale complet neașteptate, de lux, aspecte exagerate, dar și semnătura Dolce,

Alberta Ferreti

Alberta Ferreti și-a dorit să adauge mult romantism pentru o colecție ce sugerează aventura, prin piese ușoare, potrivite pentru zilele călduroase, iar creațiile puteau fi purtate atât în ținutele elegante, cât și peste costumul de baie.

Fendi

La colecția de primăvară Fendi, transparența se joacă cu texturile, iar materialele vin printr-o împletire ce dezvăluie exact gândul designerului în momentul în care colecția era concepută. Silva Venturini Fendi își pune sentimentele prin noile piese, vorbind despre perioada de izolare în care vedea oamenii doar prin fereastra casei sale.

Milan Fashion Week: cele mai bune ținute din colecțiile de primăvară 2021