News

Natalia Oreiro arată spectaculos la 43 de ani

iulia.statie
May 26, 2020 10:30 AM

Natalia Oreiro era un star adorat de români acum câțiva ani, iar aceasta a împlinit de curând 43 de ani, însă arată excepțional.

Pe aceeasi temaCum și-a schimbat Angelica Rivera stilul de viață: de la actriţă de telenovele la soţie de preşedinte 

Cuma arată Natalia Oreiro după ce a născut un băiețel

Deși ea nu a mai intrat în atenția fanilor români de ceva vreme, totuși, cariera ei nu s-a sfârșit și continuă să cucerească din ce în ce mai mulți admiratori. Aceasta lucrează și ca actrița, dar și ca solistă. Mai mult, pe plan personal, ea se bucură de un băiețel minunat. Vedeta a povestit în curând că nu își dorea neapărat să își întemeieze o familie și nu se axa pe acest lucru, însă viața i-a adus extrem de multe surprize frumoase.

Natalia a discutat într-un interviu recent atât despre sarcină, cât și despre familie. Vedeta a devenit de curând și designer, cucerind din ce în ce mai multe domenii. „Nu, niciodată, însă, mereu am respectat femeile ce au avut întotdeauna acest vis.”, a explicat ea despre întemeierea unei familii.

„Eu eram îndrăgostită de dragoste, de relații foarte romantice, dar imposibile.”, a povestit Oreiro. Starul nu se gândea în urmă cu câțiva ani că va avea parte de o căsnicie minunată, dar și un băiețel.

Ea s-a născut în Uruguay, dar a ales să trăiască în Argentina. Vedeta s-a căsătorit în 2001 cu solistul trupei Divididos. Natalia se mândrește cât de des se poate pe rețelele sociale cu băiețelul său, un copil cu o frumusețe aparte. „Sunt norocoasă că micuțul meu îmi spune tot ce i se întâmplă. Deocamdată, își exprimă foarte clar emoțiile, dacă este fericit, dacă îl doare ceva sau dacă îl deranjează ceva. Este și foarte respectuos.”, a povestit ea.

Pe lângă faptul că are o carieră strălucitoare pe scenă, în cinematografie și televiziune, vedeta este și ambasador UNICEF în Uruguay și Argentina, la care ține foarte tare, dar a devenit și reprezentant în cadrul Greenpeace.