News

Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Mihai Constantinescu

Verdict.ro
May 14, 2019 10:25 AM

De mai bine de 18 ani, Simona Secrier este partenera lui Mihai Constantinescu. Simona este de asemenea cântăreață. Artista a făcut parte din trupa Etno, alături de Silvia Stanciu și de Radu Ile, lansând două albume de muzică etno-dance.

Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Mihai Constantinescu?

În anul 2002, Radu Ile a părăsit formaţia. De atunci, Simona şi Silvia au cântat alături de Dan Lăzărică. Trei ani mai târziu, Simona a părăsit trupa Etno pentru a se dedica unei cariere solo. Ulterior l-a întâlnit pe Mihai Constantinescu, iar cei doi și-au început colaborarea.

Pe albumul „Cântece pentru îngeraşi” al lui Mihai Constantinescu se regăseşte şi vocea Simonei, care interpretează trei dintre cele 11 melodii.

„Relaţia noastră este frumoasă, bazată pe foarte multă înţelepciune şi înţelegere. Simona e o fiinţă blândă. E ca un fel de catalizator, tot timpul e mai moale. Eu aş vrea să fie mai acidă”, declara artistul în urmă cu doi ani pentru Prima TV.

Citește și: Diana, sora Lidiei Buble, s-a căsătorit! Ce a purtat artista la emoționantul eveniment?

Mihai Constantinescu şi Simona Secrier au ajuns în faţa altarului, însă în secret. Vestea s-a aflat mult timp după marele eveniment, la care au participat doar familia și câțiva prieteni apropiați.

„Nu a ştiut nici vântul, nici pământul. Am avut câţiva invitaţi. Ne-am simţit foarte bine. Le mulţumim naşilor că au fost foarte discreţi. Nu îmi place să port verighetă. Nunta nu e făcută nici ieri, nici alaltăieri, dar e făcută”, a mărturisit Mihai Constantinescu la Antena Stars.

Cuplul a trecut prin mai multe momente dificile după ce artistul s-a îmbolnăvit de inimă. Mihai Constantinescu a fost operat de două ori pe inimă, iar boala pare să se fi agravat. Artistul a a suferit un stop cardio-respirator luni seara, 14 mai. Acum, cântărețul se află la spitalul Floreasca.

Citește și: Cum arată acum prima soție a prezentatorului TV Răzvan Simion