News

Delia, mărturii despre relaţia cu soţul său, Răzvan: ''Niciunul nu-şi mai doreşte să... ''

andreea voicu
February 14, 2019 16:27 PM

Delia Matache şi soţul ei, Răzvan Munteanu, formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul românesc.

Pe aceeasi tema

A fost diagnosticată cu cancer de piele. Ce actriţă celebră trece prin clipe grele

Cei doi sunt căsătoriţi de 7 ani, timp în care au demonstrat că se iubesc tot mai mult pe zi ce trece. Cu toate acestea, Delia nu se consideră o persoană romantică. Ea a mărturisit că nu este adepta să facă cadouri cu ocazia Zilei Îndrăgostiţilor.

”Niciunul dintre noi nu e și nu își dorește să fie romantic, niciunuia nu îi place ideea. Nu există să fii romantic, e un scenariu!”, a povestit Delia.

Delia, mărturii despre relaţia cu soţul său, Răzvan: ”Niciunul nu-şi mai doreşte să… ”

Cu toate acestea, jurata iUmor are modul său de a-și arăta sentimentele, iar în unele cazuri a presupus decizii nebunești și multe ore de condus din partea ei.

”Conduceam foarte mult, abia așteptam să mă întorc acasă după concert și nu mai rămâneam în orașul respectiv. Era în perioada în care plecam singură, conduceam eu și mă întorceam imediat după concert din Chișinău, Timișoara, adică distanțe mari”, a mai mărturisit artista.

Delia, Cheloo și Mihai Bendeac continuă în cel de-al șaselea sezon iUmor, care va fi difuzat în fiecare sâmbătă, începând cu 23 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1, căutarea celor mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație.

Solista declară că, în acest moment, nu este pregătită să devină mămică. Delia a mărturisit într-un interviu acordat pentru o platformă online dedicată femeilor, că nu se află deocamdată în starea necesară de a aduce pe lume un copil.

”Treaba cu copilul mă enervează cam la fel de mult pe cât îi deranjează imigranții pe extremiștii de la noi. Acum recunosc că nu a fost mereu aceeași temă. Acum ceva vreme era: «tu când te măriți că trece timpul și o femeie nemăritată nu e o femeie împlinită». Înainte de asta era: tu când îți faci o carieră serioasă, ce e cu muzica asta, că doar nu se câștigă cine știe ce din ea și o femeie fără o carieră serioasă nu e o femeie împlinită”, își începe Delia mărturisirea pe sereniti.ro.