News

Demi Lovato a fost externată și va începe o cură de dezintoxicare

nicoleta.ispasescu
August 9, 2018 16:17 PM

Cântăreața nominalizată la Grammy a fost externată de la Centrul Medical Cedars-Sinai, din Los Angeles și va începe o cură de dezintoxicare, după cum au declarat pentru CNN surse apropiate ale artistei.

„Demi se va concentra acum asupra sănătății sale”, a spus una dintre surse.

Cântăreața în vârstă de 25 de ani a făcut duminică primele declarații publice, de când a fost internată din cauza supradozei, pe 24 Iulie. Ea a ținut să le mulțumească fanilor pentru toată grija și gândurile bune pe care i le-au transmis.

„Am fost întotdeauna transparentă în ceea ce privește dependența mea”, a scris ea pe contul de Instagram.

„Ceea ce am învățat este că această boală e ceva ce nu dispare sau se estompează în timp. Este ceva ce continuă să te domine și nu s-a terminat încă”. 

Nu a fost dezvăluit în mod public ce medicamente au fost implicate, însă Demi a suferit complicatii după supradoză, ceea ce a ținut-o în spital mai mult decât era de așteptat. Printre acestea s-au numărat „greață, vărsături și febră mare”a mai spus sursa.

Au existat speculații cum că Demi ar fi luat supradoză de Heroină, însă o sursă apropiată a negat acest lucru.

Familia lui Demi și fostul ei iubit, Wilmer Valderrama, i-au fost alături pe toată durata spitalizării.

Nu este prima dată când Demi Lovato merge la un centru de reabilitare!

Cântăreața a fost dintotdeauna deschisă în ceea ce privește dependența de cocaină și alcool, precum și problemele mintale și tulburările de alimentație. Ea a solicitat în trecut ajutor profesional pentru abuzul de substanțe, iar în 2010 a intrat la reabilitare.

„Trebuie să iei doar o dată pe zi, unele zile sunt mai ușoare decât celelalte și în unele zile uiți să mai bei și să iei, dar pentru mine, lucrez la sănătatea mea fizică, care e importantă, dar la fel și sănătatea mea mintală”, a declarat Demi în timpul unui discurs de anul trecut, fiind invitată la un eveniment de prevenire a consumului de droguri.

„Mă asigur că îmi iau medicamentele”a zis ea adăugând că merge la terapeut de două ori pe săptămână.

„Mă duc la întâlnirile AA. Fac tot ce pot fizic în sala de fitness. Fac din asta o prioritate”.