News

Meghan Markle - ia Ducesa atitudine? Dar Palatul Kensington?

Verdict.ro
July 21, 2018 18:00 PM

Membrii familiei lui Meghan Markle trec din scandal în scandal, iar presa este mereu prin preajmă. Fie că vorbim despre tatăl ei sau despre frații ei, aceștia nu fac decât să îi murdărească numele.

Sharon Osbourne îl consideră pe tatăl ei un alcoolic, declarând: “Este evident că are o mare problemă cu băutura.” Familia lui Meghan, însă, nu acceptă părerea lui Osbourne. Sora lui Meghan spune o mulțime de chestiuni urâte în presă, iar Olivia Munn a declarat și ea acest lucru despre Samantha Markle: “E nebună rău. Spune o grămadă de nebunii în presă.”

Toate lucrurile astea sunt foarte dureroase pentru Meghan, așa cum spune și expertul regal, Katie Nicholl. Toate lucrurile urâte l-au înfuriat pe tatăl lui Meghan, despre care tot aceasta susține că nu ar avea nicio problemă cu alcoolul, însă au rănit-o pe Meghan.

“Nu cred că există planuri concrete ca Meghan să meargă să-și vadă tatăl,” mai declară Nicholl. “Nici nu cred că au mai vorbit la telefon de la nuntă.” Meghan l-a rugat pe tatăl ei să nu mai spună nimic și să o lase în pace, dar Thomas Markle, aparent, nu respectă dorințele Ducesei de Sussex.

Nicholl mai adaugă că Palatul Kensington stă departe de aceste scandaluri. Nu vor spune nimic și nici nu vor da vreo atenție publică interviurilor, pozelor, articolelor etc. “Familia Regală a avut mai mult decât destule scandaluri. Asta nu îi va afecta.”

“Cred că strategia lui Meghan este să lase lucrurile să se consume de la sine,” continuă Nicholl. Meghan a avut și are în continuare susținerea soțului ei și este tot ce are nevoie în prezent. Cu siguranță, se vor liniști apele.

Foto: Splashnews