News

Prinţul Charles are un fiu pe care l-a dat spre adopţie? Prinţesa Diana ştia de existenţa lui

andreea voicu
February 6, 2019 14:52 PM

Bombă pentru casa regală britanică! Un bărbat din Australia susţine că este fiul secret al Prinţului Charles cu Camilla Parker. Conform Mirror, Prinţesa Diana ştia de existenţa lui şi voia să facă totul public înainte de moartea sa, în 1997.

Pe aceeasi tema

Andreea Bălan se pregăteşte să nască! Când va aduce pe lume al doilea copil

Numele său e Simon Dorante-Day şi declară că este fiul lui Charles şi al Camillei. Bărbatul a spus că s-a născut înainte ca Prinţul Charles să se însoare cu Prinţesa Diana. Cei doi au hotărât să îl dea spre adopţie.

”Cred că Diana știa de existența mea și a pus toate piesele cap la cap. Cred că Diana se afla în punctul în care găsea răspunsuri la întrebări, a aflat cum a fost înșelată și voia să facă publică povestea”, a conchis Simon.

Simon a povestit că bunica lui adoptivă, Winifred, a lucrat pentru Regina Elisabeta, iar femeia i-a dezvăluit de multe ori că este copilul lui Charles şi al Camillei.

Prinţul Charles are un fiu pe care l-a dat spre adopţie?

Bărbatul s-a născut pe 5 aprilie 1966, Gosport, şi a fost adoptat la 18 luni de Karen şi David Day. El susţine cu tărie că, la vremea respectivă, Prinţul Charles avea 17 ani şi Camilla 18 ani.

Charles şi Diana s-au cunoscut abia în 1977, pe când Prinţul de Wales se întâlnea cu sora mai mare a Dianei, Lady Sarah Spencer. Prinţul Charles a cerut-o de soţie pe Diana în februarie 1981. Aceasta avea doar 19 ani.

„Cineva a comentat legat de structura mea facială, că ar fi aceeași cu a Majestății Sale. Iar stilul părului Camillei nu lipsește”, a mai spus bărbatul.

Simon Dorante-Day ar dori să facă un test ADN, pentru a demonstra că este fiul Prinţului Charles şi al Camillei.

Prinţul Charles şi Camilla Spencer se iubesc de mai bine de aproape 50 de ani. Cei doi s-au căsătorit, într-un final,  în 2005.