News

Ramona Bădescu, însărcinată la 50 de ani: 'Dumnezeu m-a făcut mamă de băiat'

andreea voicu
September 12, 2019 14:14 PM

După o lungă absență din paginile ziarelor și revistelor, actrița Ramona Bădescu își „motivează” discreția în cel mai frumos mod posibil.

Pe aceeasi temaAndreea Răducan este însărcinată! Va aduce pe lume al doilea copil

Într-un interviu acordat în exclusivitate revistei OK!, aceasta povestește cum l-a cunoscut pe cel care i-a devenit partener și tată al primului copil, dar și cum a fost această călătorie magică de 9 luni, căci Ramona va da naștere unui băiețel chiar luna aceasta.

Ramona Bădescu, însărcinată la 50 de ani: ‘Dumnezeu m-a făcut mamă de băiat’

„Nu am dispărut, dar într-un mod egoist am vrut să petrec această perioadă mult aşteptată din viaţa mea cât mai intim, cât mai privat, așa cum merită acest moment. Mi-am dedicat fiecare clipă, fiecare minut, noii bătăi de inimă pe care o simțeam în interiorul meu. Nu am ascuns sarcina, nu asta era intenția, doar că bineînțeles am dat prioritate acestor momente și le-am trăit intens.”

În aceeași notă de discreție a vorbit și despre iubitul ei, pe care l-a cunoscut la Roma în urmă cu doi ani. Și deși nu a fost dragoste la prima vedere, ba dimpotrivă, acesta a ajuns să o cucerească și să o facă să trăiască miracolul maternității la o vârstă la care mulți nu se mai așteptau:

„Ne-am cunoscut în cadrul unui eveniment desfăşurat la Roma, iar prima întâlnire a fost dezastruoasă, un eşec, pentru că ţin minte că era vară, el era îmbrăcat într-un costum albastru deschis, care m-a şocat, iar prezenţa şi personalitea lui puternice mi-au lăsat impresia că ar fi un om foarte sigur şi plin de el. Am vorbit atunci, nu mai mult de câteva minute, după care ne-am salutat cordial. Destinul a făcut în aşa fel încât după două zile, în timp ce eram în maşină vorbind cu o prietenă de-a mea la telefon după ce primisem o veste neplăcută, pe partea cealaltă a străzii, într-o altă maşină, să-mi sară în ochi culoarea albastră a unui costum. Era chiar per soana pe care am cunoscut-o la evenimentul respectiv. Am ridicat mâna în semn de salut, el tocmai plecase, dar m-a văzut şi i-a spus şoferului să se întoarcă. A coborât din maşină, a venit la mine şi mi-a spus: „Bădescu, ce faci aici?“.

În acel moment eram foarte tristă în urma veştii primite şi am rămas surprinsă să aflu că el ştia de această veste tristă. M-a susţinut moral, încet-încet am început să vorbim şi ne-am dat seama că, în spatele unei măşti de formalităţi şi de duritate, există o umanitate specială. L-am văzut apoi cu alţi ochi, dar soarta a vrut ca eu a doua zi să plec în Malta, unde aveam un spectacol şi după aceea am venit acasă, la Bucureşti. De obicei, îndepărtarea stinge un foc mic, dar la noi l-a aprins şi a devenit un incendiu, pentru că faptul că eu eram departe ne-a ajutat să vorbim foarte mult la telefon şi să ne cunoaştem. Aşa încât au urmat trei săptămâni de convorbiri asidue şi acel om dur, plin de el, îmbrăcat într-un costum albastru strident, m-a făcut să mă îndrăgostesc cum nu am mai simţit niciodată iubirea în viaţa mea.”

„În aceşti doi ani de zile de când am ales să mă dedic vieţii sentimentale, am trăit pentru prima oară în viaţa mea o iubire intensă, o iubire magică, așa cum nu am simţit niciodată până acum pentru o persoană unică, aşa cum este el, dar care nu are nicio legătură cu lumea showbiz-ului. Niciodată nu am vrut să am un copil doar ca să îl am, până când nu îi dăruiesc întâi un tată la înălţime şi o familie aşa cum am avut-o eu şi în care am crescut.”

A rămas însărcinată pe cale naturală

Ramona a ținut să demonteze și zvonul conform căruia ar fi rămas însărcinată pe cale artificială:  „Eu, cu mult timp înainte, îmi făcusem procedura de congelare a ovulelor – despre care le sfătuiesc şi pe tinere să se informeze şi să o facă. Eu nu ştiam despre asta, dar o prietenă mi-a sugerat acum câţiva ani lucrul acesta. Chiar dacă am 50 de ani ca vârstă anagrafică, ca vârstă biologică am vreo 32, aşa cum arată analizele, pentru că nu am făcut niciodată excese şi am avut o viaţă sănătoasă. Eu şi iubitul meu luasem hotărârea ca în luna ianuarie să recurgem la fertilizare, dar când m-am dus să încep procedura, cu toate analizele, doctorul meu ginecolog m-a privit cu un surâs enorm şi m-a surprins spunându-mi că eram deja însărcinată în două săptămâni.”