News

Roxana Ciuhulescu, grave probleme de sănătate. Ce a păţit vedeta

andreea voicu
February 12, 2019 14:20 PM

În urmă cu un an şi jumătate, Roxana Ciuhulescu a divorţat de tatăl fiicei sale, Mihai Ivănescu. Cei doi s-au despărțit extrem de civilizat și discret, la notar, după zece ani de căsnicie.

Cu toate acestea, vedeta a avut mult de suferit şi a povestit recent că stresul din perioada divorţului a îmbolnăvit-o.  Fosta prezentatoare tv a făcut ulcer.

Roxana Ciuhulescu, grave probleme de sănătate

„A fost o problemă de sănătate din cauza emoțiilor prin care treceam. Am făcut ulcer, sufeream de insomnii, nu dormeam decât dacă luam pastile. Sincer nu mai aveam timp să mă gândesc la mine, mă gândeam doar la copil.

Am făcut pshioterapie cu ea și am depășit foarte ușor această perioadă. Ulcerul s-a rezolvat cu pastile, tratamente. Mai am perioade când mă mai doare stomacul. M-am liniștit, pur și simplu. Mama a suferit pentru mine și s-a bucurat alături de mine, când am trăit momente frumoase”, a spus Roxana Ciuhulescu, la Antena Stars.

Viaţa acesteia s-a schimbat rapid după ce şi-a cunoscut actualul partener. În prezent, Roxana Ciuhulescu trăieşte o frumoasă poveste de iubire cu Silviu Bulugioiu, cel care i-a devenit soţ în toamna anului trecut, şi care a făcut-o din nou mamă.

”Uneori şi poveştile de dragoste se încheie, aşa cum este şi cazul meu.  Drumul meu a luat o altă direcţie decât direcţia lui Mihai. Când doi oameni nu se mai înţeleg şi nu pot găsi o cale comună de comunicare, e mai bine să se despartă, decât să arate copilului lor latura nefericită a vieţii familiale. În consecinţă, după 10 ani, am decis împreună să punem punct căsniciei”, scria vedeta pe blogul ei, în 2017.