News

Victoria Beckham a împlinit 45 de ani! După despărțirea de trupa „Spice Girls” și cariera sa solo, Victoria a cunoscut adevăratul succes în modă

adelina.duinea
April 17, 2019 12:22 PM

Victoria Beckham împlinește azi 45 de ani! Fosta membră a trupei Spice Girls a fost suprinsă seara trecută petrecând alături de câțiva dintre cei mai apropiați prieteni ai săi.

Victoria Beckham a împlinit 45 de ani!

Într-o postare publicată de Maria Sharapova pe contul personal de Instagram, Victoria Beckham pare să fi dat startul petrecerii sale aniversare încă de seara trecută.

Cunoscută publicului internațional datorită carierei sale impresionante în modă, Victoria a câștigat popularitate la sfârșitul anilor ’90, când s-a alăturat formației pop Spice Girls. În iulie 1996, vedeta a fost poreclită Posh Spice de revista britanică „Top of the Pops”.

Încă din vremea încă care era cântăreață, Victoria atrăgea atenția prin ținutele sale. Deși pe multe dintre ele le regretă, outfiturile sale rămân emblematice anilor ’90.

 

Victoria Beckham

 

După despărțirea de Spice Girls a urmat o carieră muzicală solo, în decursul căreia a lansat mai multe single-uri. Primul dintre acestea, „Out of Your Mind”, a ajuns pe locul al doilea în UK Singles Chart, fiind cea mai bună clasare a ei.

Victoria a cunoscut adevăratul succes pe plan internațional odată cu începerea carierei sale în modă. În plus, vedeta a lansat două cărți best-seller: o autobiografie și un ghid de modă.

Victoria a participat în cinci documentare și emisiuni de televiziune despre ea, inclusiv „Being Victoria Beckham”, „The Real Beckhams” și „Victoria Beckham: Coming to America”. Victoria a apărut de asemenea într-un episod al serialului de televiziune american „Ugly Betty” și a făcut parte din juriul emisiunilor „Project Runway”, „Germany’s Next Topmodel” și „American Idol”.

Bărbații din viața Victoriei Beckham

Înainte de a-și cunoaște actualul soț, Victoria a fost logodită cu inginerul Mark Woods. S-au cunoscut în 1991 și au fost împreună timp de doi ani înainte de a se logodi în 1993. Un an mai târziu, însă, cuplul s-a despărțit.

Timp de un an, din 1995 până în 1996, Victoria și actorul Corey Haim au format un cuplu. Apoi, din 1996, artista a avut o relație cu actorul Stuart Bilton.

În 1997, Victoria și-a cunoscut actualul soț. Creatoarea de modă este căsătorită cu fostul jucător de fotbal David Beckham împreună au patru copii. Brooklyn, în vârstă de 20 de ani, Romeo, în vârstă de 16 ani, Cruz, în vârstă de 14 ani și Harper, în vârstă de 7 ani.

A post shared by Victoria Beckham (@victoriabeckham) on