Fashion

Piese de care starurile s-au îndrăgostit și pe care le vom vedea peste tot în următorul sezon

Verdict.ro
May 20, 2021 22:30 PM

În următorul sezon câteva tendințe uriașe vor fi văzute peste tot. În timp ce pantalonii rupți din denim cu un design relaxat, fustele midi și nuanțele puternice vor lua cu asalt iubitorii de modă din toată lumea, iar combinația dintre pantaloni și rochii baby doll nu ni se va mai părea ceva controversat, iată că mai există un trend de care ne vom bucura.

Pe aceeasi temaBreakfast at Tiffany's: piese pe care toată lumea ar trebui să le aibă în garderobă

Ce piese au cucerit celebritățile

În timp ce piesele cu accente metalice revin în tendințe, starurile se bucură de aceste creații de ceva timp. Atunci când pandemia de coronavirus a dat peste cap industria modei, toată lumea a căutat o modalitate pentru a găsi ținute confortabile ce pot arăta chic în același timp. Avem deja răspunsul, în caz că nu știai cum o să te îmbraci în lunile viitoare.

La începutul pandemiei discutam despre pijamale, reinterpretate desigur, ce au ajuns să se poarte pe străzile din New York de către celebrități. Apoi, ne-am achiziționat și noi astfel de deux piece-uri când toată lumea era în căutare de confort. Dacă te-ai săturat de piesele sport, creațiile cu accente metalice sunt potrivite pentru tine pentru a face trecerea mai ușor de la homewear la streetwear.

Gigi Hadid

Poți opta pentru materiale ușoare, perfecte pentru vară, cum ar fi satinul sau catifeaua. Dacă vrei să ai o abordare mai edgy, alege o pereche de pantaloni din piele cu accente metalice, la fel ca și Gigi Hadid. Aceste piese sunt preferate de mult timp de surorile Hadid, iar blondina mereu să propună ținute ușor de reinterpretat, așa că oferă inspirație din belușug.

Selena Gomez

Selena Gomez, pe de altă parte, a preferat un deux piece din catifea. Probabil ai văzut peste tot trening-urile din același material, dar noi preferăm abordarea ei ce se depărtează puțin de tot ce am experimentat în perioada de izolare din punct de vedere stilistic. În plus, cântăreața a reușit să se simtă confortabil în timp ce a arătat chic, o linie pe care o căutăm toți în ultima vreme.

Jameela Jamil

Apoi o avem pe Jameela Jamil ce a dus tendința mai departe și a îmbrăcat un astfel de set din satin chiar pe covorul roșu. Nu credem că această ținută ar fi potrivită pentru un eveniment atât de mare, dar, cum suntem lipsiți de petreceri, o poți purta la o plimbare într-o zi de vară. Nu uita să accesorizezi din plin pentru a pleca din zona ce face acest deux piece să semene cu o pijama.

Urmărește galeria foto pentru mai multe propuneri!