Fashion

Power duo: Gigi și Bella Hadid

iulia.statie
August 25, 2020 18:02 PM

Poate că Gigi și Bella Hadid sunt surori, dar atunci când vine vorba de stilul lor vestimentar, acestea nu ar putea fi mai diferite. Gigi, spre exemplu, se îmbracă mereu ca faimosele girl-next-door din filme, având ca semnătură și părul ei blond și ochii albaștri. Pe de altă parte, Bella aduce ceva edgy, amintind de supermodelele din anii 1990.

Pe aceeasi tema12 tipuri de manichiuri pe care toate vedetele le folosesc primăvara

Care sunt secretele surorilor Hadid

Deși cele două sunt extrem de diferite, amândouă au o carieră de succes și apar în prezentările de modă ale unora dintre cele mai celebre case de modă. Totuși, de-a lungul timpului, au existat și câteva momente în care acestea s-au îmbrăcat asemănător, formând un dup extrem de puternic.

Cine este responsabil pentru aceste ținute impecabile? Surorile lucrează cu Mimi Cuttrell, un stilist din New York ce este femeia din spatele celor mai bune look-uri prezentate de modele. Cât despre secretul stilului vestimentar al celor două, Mimi a dezvăluit câteva lucruri ce ne-ar putea folosi tuturor.

„Cred că fiecare femeie ar trebui să dețină o pereche bună de blugi din denim în care se simte confortabil. Sugerez să se opteze pentru o croială dreaptă, pentru că arată bine atât cu tocuri, cât și cu încălțăminte cu talpă plată.”, a explicat stilista. 

„Ador blazerele statament. Este ușor să îți creezi un look bun de zi cu zi. Mai mult, îl poți purta și ca o jachetă pentru primăvară sau toamnă.”, a povestit aceasta.

„Tricourile albe și negre sunt un must have în opinia mea. Ele sunt perfecte dacă mai ai ceva de adăugat îți poți crea un outfit ușor, propunând piese mai complicate. Recomand ca fiecare să aibă un fier de călcat cu aburi acasă. Nimănui nu îi place un tricou șifonat!”, a zis Mimi.

„În sfârșit, toată lumea ar trebui să aibă o cămașă albă, clasică și oversize. Ador să o combin cu demin sau să încerc să adaug alte piese peste, cum ar fi un maieu dacă îmi doresc un look mai relaxat. Se poate combina și cu o curea sau poate fi pusă peste un costum de baie.”, a povestit ea.

Gigi și Bella Hadid, cel mai puternic duo din lumea modelling-ului

Cât despre cele mai bune look-uri asemănătoare ale celor două, acestea au apărut de câteva ori la diferite evenimente propunând ținute ce se completau perfect.

Gigi și Bella Hadid la after party-ul Victoria’s Secret Fashion Show din 2016, alegând ținute transparente.

Poate unele dintre cele mai bune ținute prezentate de cele două surori, acestea au optat pentru look-uri nude la MTV Video Music Awards din 2019.

Gigi și Bella Hadid, în costume de inspirație masculină pentru premiera ‚Being Serena’ din New York, 2018.

Bella și Gigi Hadid în ținute de gală pentru Glamour Awards 2017.

Gigi și Bella la prezentarea Tommy Hilfiger x Zendaya primăvară/vară 2020.

Urmărește galeria foto pentru mai multe apariții ale surorilor Hadid!